Liga Campionilor

REAL MADRID - JUVENTUS 1-3 // Scandal pe tunel! Jucătorii și oficialii de la Real Madrid și Juventus s-au încăierat după meci

FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 12 aprilie 2018

Real Madrid s-a calificat în semifinalele UEFA Champions League, deși a pierdut cu Juventus, 1-3. Golul calificării a fost marcat în ultimele minute, din penalty. În tur, madrilenii au câștigat cu 3-0.

Un gest provocator al lui Marcelo ar fi declanșat o încăierare generală pe culoarul spre vestiare. Sergio Ramos ar fi fost și el implicat. Totul sub ochii arbitrului Michael Oliver.

Ar fi putut fi o remontada istorică, peste cea a Romei și poate chiar mai spectaculoasă decât acel 6-1 al Barcelonei cu PSG. Pentru că Juventus era în deplasare și pe terenul campioanei Europei. Decizia curajoasă a lui Michael Oliver, de a da penalty în minutul 90+3 la "contactul" Benatia - Lucas Vázquez, lovitură de pedeapsă transformată de Ronaldo în minutul 90+8, a transformat "Bernabeu" într-un cazan de foc.

În momente explozive, cu juventinii deja furioși, gata să-l linșeze pe "centralul" englez, Marcelo a făcut un gest provocator și situația a degenerat. Jucătorii și oficialii celor două echipe s-au încăierat pe tunelul ce duce la vestiare. Iar arbitrul Oliver a notat tot. Inclusiv că, în centrul incidentelor s-ar fi aflat și Sergio Ramos, căpitanul lui Real Madrid, care era suspendat pentru acest meci, dar coborâse pentru finalul meciului la marginea terenului.

Vezi aici VIDEO cu golurile partidei

Citește și: REAL MADRID - JUVENTUS 1-3 // Ironii către Barcelona după calificare » Ce a spus un lider de la Real Madrid după înfrângerea cu Juventus

Citește și: REAL MADRID - JUVENTUS 1-3 / Antrenorul lui Juventus după eliminarea din Champions League: "Dacă era la Real în careu nu cred că se dădea penalty" » Dezvăluie ce a vorbit cu Sergio Ramos pe tunel

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.