Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB, cea mai bună din Liga 1 » Topul în care echipa lui Dică își domină orice rival

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 12 aprilie 2018

FCSB are nu mai puţin de 20 de goluri înscrise din momente statice şi numai 5 încasate, cel mai înalt nivel de la marea echipă a lui Reghecampf care juca în Champions League.

CFR are aura unei superechipe din perspectiva modului în care gestionează fazele fixe, însă liderul la zi în Liga 1 la acest capitol e chiar rivala FCSB. Trupa lui Dică domină ambele ierarhii: goluri marcate şi goluri primite din astfel de momente statice pe parcursul celor 30 de etape disputate până acum.

Roş-albaştrii au marcat nu mai puţin de 20 de goluri, iar un aport decisiv l-a avut Budescu, executantul majorităţii fazelor fixe, indiferent că e vorba despre corner, lovitură liberă din marginea careului, din lateral sau penalty.

De la punctul cu var au mai marcat şi alţii, Gnohere şi Florin Tănase. FCSB a înscris cu 17% mai mult decât CFR şi mai mult de dublu faţă de campioana Viitorul şi de U Craiova.


La fel stau lucrurile şi în privinţa modului în care se apără echipele la aceste faze. FCSB a primit numai 5 goluri, ceea ce înseamnă un procent de 25% din totalul celor încasate în campionat.

În schimb, în ciuda faptului că e văzută drept cea mai organizată grupare la momentele de pe loc, CFR a luat 8 goluri, procentajul e de 50% din totalul celor primite. 

Ultimul sezon în care FCSB a stat la fel de bine a fost în 2013-2014, cu Reghecampf antrenor, singurul an din ultimii 8 în care echipa a evoluat în Champions League! Atunci, în Liga 1 s-au înscris 25 de goluri din faze fixe, însă în 34 de etape, acum, FCSB a disputat în actualul sezon 30 de runde! 

Top goluri marcate faze fixe


1. FCSB  20
2. CFR 17
3. Dinamo 14
4-5.Chiajna  12
FC Voluntari 12

Top goluri încasate din faze fixe

1. Botoşani  4
2-3. FCSB 5
Viitorul 5
4. U Craiova  7
5. CFR  8

Cel mai bun sezon de la echipa de Champions League

*golurile înscrise şi primite din faze fixe

1 jucător a avut FCSB în primul "11" la meciul cu Craiova care să măsoare sub 1,80 metri, e vorba despre Cristi Tănase, 1,77 m

4 goluri a marcat Momcilovici, toate din faze fixe, în actualul campionat: cu Dinamo, de două ori cu Viitorul şi cu U Craiova 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.