Nationala

EXCLUSIV Răsturnare de situație: demisia lui Lupescu, lămurită de UEFA prin intermediul GSP. Iată dovada!

Articol de Theodor Jumătate  —  vineri, 13 aprilie 2018

Răzvan Burleanu a lansat joi seară o informație care îl punea pe Ionuț Lupescu în încurcătură. Dar lovitura s-a transformat azi în bumerang.

Ce a zis Burleanu aseară? “Lupescu a mințit pe toată lumea, spunând că a demisionat de la UEFA pentru a veni să salveze fotbalul românesc. Am dovada că a mințit. Este un contract suspendat, un concediu fără plată, nicidecum o demisie. Astfel de lucruri apar când ai în ADN minciunea și trișarea”. El a prezentat un mail de la UEFA, în care scria că Lupescu e “în concediu fără plată”.

Gazeta Sporturilor a luat azi legătura cu UEFA, pentru a elucida misterul: a demisionat sau nu Lupescu de la forul european?

În scrisoarea trimisă Gazetei Sporturilor forul continental anunță că Lupescu și-a anunțat demisia de la UEFA încă din 12 februarie 2018, atunci când a decis să candideze la șefia FRF!

"UEFA confirmă că Ioan Lupescu, Director pentru Dezvoltare Tehnică, nu mai lucrează pentru noi. În momentul în care a hotărât să candideze la FRF, ne-a comunicat decizia sa de a demisiona. 

Pentru că n-a fost suficient timp pentru a finaliza toate formalitățile legate de întreruperea angajamentului său cu UEFA, departamentul nostru de resurse umane l-a pus pe Ionuț Lupescu în concediu fără plată.

De la acea dată, 12 februarie 2018, domnul Lupescu nu a mai lucrat la UEFA, nu a mai fost plătit de UEFA și nu a mai avut acces în sediul UEFA", se arată în răspunsul trimis Gazetei Sporturilor. 

Ulterior, Thomas Giordano (ofițer de presă UEFA) a confirmat pentru GSP și că "Lupescu NU se va întoarce pe postul de la UEFA dacă va pierde alegerile FRF". 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.