Handbal

CALIFICARE după un meci HORROR! CSM București merge în Final Four, după ce a fost făcută bucăți de Metz! Cele mai puține goluri marcate din această ediție a Ligii!

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru  —  Monday, 16 April 2018

CSM București s-a calificat în Final Four cu mari emoții după ce a pierdut în returul de la Metz, scor 20-27. Fetele noastre au fost salvate de rezultatul din tur când s-au impus cu 34-21.

Campioana României a jucat dezamăgitor, în Franța, dar s-a calificat în Final Four grație avantajului consistent obținut în meciul tur.

A treia prezență consecutivă în Final Four pentru CSM București și multe lucruri de pregătit pentru ciocnirile cu celelalte trei echipe europene de top care vor fi la Budapesta. E concluzia lapidară, așternută la cald pe un carnețel imaginar, după întâlnirea de azi, de la Metz. În interval de o săptămână, Neagu & co au oferit două imagini distincte și contrastante ale echipei care speră și își dorește să recucerească trofeul Ligii Campionilor.

Victoria splendidă de acasă, din Polivalentă, în care jocul s-a legat aproape perfect, iar reușitele au curs neîntrerupt. Și înfrângerea dură, care aduce roșeală în obraji, de azi, la polul opus al omogenității și construcției.

Înaintea partidei retur, Metz își ascuțise toate săbiile. "Vom arăta o altă față și trebuie să câștigăm meciul! Eu cred în valoarea muncii și văd cum fetele au tras în această săptămână și în acest sezon, simt că Metz va câștiga", spunea președintele clubului francez, Thierry Weizman.

Per Johansson, antrenorul CSM-ului, vorbea despre un retur dificil și despre șansa de a juca încă un meci greu înaintea ajungerii în Final 4. Totul la adăpostul avansului de 13 goluri luat la București. Așa a fost, cum au spus și unul, și celălalt. Victorie Metz și un meci greu pentru campioana României.

Asalt francez

Nu a condus nici măcar o dată CSM pe tabelă, dar până în minutul 20 a ținut aproape de adversara franceză, pusă pe fapte mari, 8-7. Fuseseră 3 intervenții consecutive inspirate ale Paulei Ungureanu, după care a urmat însă un asalt al gazdelor. S-au dus la 13-7 și zâmbetul suporterilor se crispase un pic.

Echipa română nu a avut coeziune în atac, iar în apărare a lăsat spații libere. Jocul nu s-a legat, iar concentrarea a lipsit, poate și din cauza senzației de liniște dată de avantajul obținut acasă.

Niombla a domolit puțin iureșul francez cu un gol în ultimul minut al primei reprize, scorul pauzei fiind 14-9 plus încă o intervenție Ungureanu. În partea a doua, la început, a ieșit în evidență Houette, 3 goluri la rând, iar Metz se distanța amenințător pe tabelă.

De dincolo veneau, din când în când, întreruperi de câte un gol ale ofensivei franceze. Suficient cât să țină pericolul real, aprins, la distanță. Cea mai mare diferență în favoarea gazdelor a fost de 9 goluri, însă în ultimele 12 minute a apărut o mică schimbare în bine pentru echipa română.

Mai calme pe final

"Am jucat mai calm, mai inteligent pe final și așa am reușit să revenim", a subliniat Cristina Neagu, principala marcatoare, cu 8 goluri, a lui CSM. "Nu m-am temut că vom pierde calificarea", a spus ea la Digi Sport, "pentru că avem experiență și valoare superioare". Interul stânga a vorbit în treacăt despre arbitrajul sever, "nu ne-a permis să ne facem jocul, din primul minut mi s-a spus că dacă mai ating pivotul voi primi eliminare", dar nu a vrut să insiste pe acest aspect.

"Trebuie să jucăm mult mai bine în Final Four dacă vrem să luptăm pentru trofeu", a conchis Neagu. E impresia generală după meciul de azi. 

METZ 27 (14)
Houette 7, Smits 6, Luciano 4, Gros 3, Edwige 2, Flippes 2, Zaadi 1, Nocandy 1, Maubon 1. Antrenor: Emmanuel Mayonnade

CSM BUCUREȘTI 20 (9)

Neagu 8, Gullden 7, Niombla 2, Frafjord 1, Kurtovic 1, Mehmedovici 1. Antrenor: Per Johansson

Fără preferințe pentru Final 4

"Ne-am pregătit pentru acest meci, a fost o presiune fantastică", a spus Per Johansson (foto) la Telekom Sport. "Ele au câștigat mai multe dueluri, a fost o partidă dură, care s-a terminat însă cu bine. Sunt bucuros pentru calificarea în Final 4. A fost însă un meci dezamăgitor al nostru. Ca antrenor, stai pe bancă și ești mereu speriat de ceea ce se poate întâmpla".

Chestionat dacă preferă vreo adversară anume în semifinala Final 4, pentru care se va face tragerea la sorți marți, 17 aprilie, suedezul a spus că se va gândi dacă răspunde sau nu la un moment dat la această întrebare. "Vor fi acolo cele mai bune patru echipe din Europa", a punctat el. Nici Neagu nu are vreo preferință. "Cred că va fi un Final Four echilibrat. În afară de Vardar, pe celelalte le-am întâlnit deja în ediția actuală. Mai e o lună până atunci, avem foarte multe lucruri de analizat și o vom face", a încheiat ea. 

  • În semifinale s-au mai calificat și Rostov, Vardar și Gyor;
  • Tragerea la sorți pentru aflarea adversarei va avea loc marți.

FINAL: METZ - CSM BUCUREȘTI 27-20

  • FINAL DE MECI! CSM București se califică în Final Four!
  • 22 de goluri a marcat CSM Cu Rostov în meciul cu cele mai puține goluri înscrise de fetele noastre în acest sezon de Liga Campionilor.
  • Cristina Neagu a ajuns la 100 de goluri marcate în Liga Campionilor.
  • Smits profită că poarta e goală și marchează din propria jumătate. Au mai rămas 6 minute din meci.
  • Grubisici apără o minge care se ducea în poartă la scorul de 22-14. Au mai rămas 11 minute din meci.
  • Gullden e de nerecunoscut astăzi. În afara aruncărilor de la 7 metri, unde a bifat 5 din 5 nimic nu i-a mai ieșit.
  • Ana Gros, cea mai periculoasă jucătoare de la Metz, se află pe margine, fiind accidentată.
  • Fetele noastre n-au marcat decât două goluri în primele 12 minute ale reprizei secunde.
  • Cristina Neagu e eliminată pentru două minute, scorul e 19-10.
  • CSM marchează prin Gullden de la 7 metri după 7 minute în care fetele noastre nu marcase deloc în repriza secundă.
  • A început repriza a doua! Metz marchează prima după o aruncare de la 7 metri.
  • PAUZĂ, Metz conduce 14-9! Paula Ungureanu scoate perfect un șut în ultima secundă a primei părți.
  • Au mai rămas 6 minute din prima repriză, iar Mehmedovici a văzut prima eliminare pentru un fault în semicerc. Scorul e 10-7.
  • După 11 minute antrenorul nostru cere time-out asta și după ce Metz s-a distanțat la trei goluri, 6-3.
  • Cristina Neagu trimite în blocaj, dar Gullden marchează primul gol al nostru.
  • PRIMA REPRIZĂ A început meciul, iar franțuzoaicele au deschis scorul prin Ana Gros!

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.