Manchester City este oficial, începând de astăzi, campioana Angliei, după ce Manchester United s-a încurcat pe teren propriu cu West Bromwich Albion, scor 0-1, și a pierdut orice șansă de a mai depăși trupa lui Guardiola.
"Cetățenii" au reușit această performanță cu 5 etape înainte de final. City are 87 de puncte și e urmată la 16 lungimi de Manchester United. Manchester City a ajuns astfel la 5 titluri de campioană în prima ligă engleză.
Vezi VIDEO de la United-West Brom!
Recorduri pentru Guardiola
Antrenorul Pep Guardiola și-a trecut în palmares cel de-al șaptelea titlu din carieră, după ce a reușit câte trei pe banca Barcelonei și a lui Bayern Munchen. Este al 23-lea trofeu din cariera spaniolului, care a antrenat timp de 10 sezoane.
Doar Guardiola, Jose Mourinho și Carlo Ancelotti au reușit să câștige titluri în 3 din cele 5 cele mai tari campionate din lume: Germania, Franța, Spania, Anglia, Italia.
Tehnicianul spaniol are și o bulină neagră în acest sezon: City a fost eliminată în "sferturile" Ligii Campionilor de Liverpool.
{{text}}