Liga 4

EXCLUSIV Reacție OFICIALĂ a CSA Steaua după haosul de la derbyul cu Academia Rapid: "Incidentele sunt de condamnat! Să răspundă conform legii"

FOTO: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor

Articol de Vlad Nedelea  —  Tuesday, 17 April 2018

Clubul Sportiv al Armatei a reacționat oficial în urma incidentelor de la partida pierdută de Steaua cu Academia Rapid, scor 1-3. Oficialii CSA sunt dezamăgiți de acțiunile suporterilor, pe care le condamnă, mai ales că primiseră asigurări înaintea meciului cum că totul va merge într-o direcție bună. 

"Ne disociem de acest comportament! A fost o imagine negativă la adresa fotbalului. Toată săptămâna am avut acţiuni comune cu membrii galeriei, am avut asigurări din partea lor că lucrurile merg într-o cale bună. Noi aveam nevoie de sprijinul lor.

Nu putem acum să generalizăm, dar tot ce s-a întâmplat aruncă o lumină nefavorabilă şi munca lor ca galerie. Incidentele sunt de condamnat. Acest tip de comportament nu are ce căuta pe stadioane într-o ţară membra UE.

O persoană trebuie să accepte că o altă persoană de lângă el poate să susţină pe cine doreşte. Clubul Sportiv al Armatei se disociază total de astfel de comportament. Cei care au dat naştere acestor conflicte trebuie să răspundă conform legii", anunță CSA Steaua în exclusivitate pentru GSP.RO. 

...despre reacția lui Cristian Cîrlan, directorul de marketing și comunicare al Clubului Sportiv al Armatei: "Cristian Cîrlan nu a acuzat deloc peluza stelistă ci a condamnat faptele acelor suporteri care au generat incidentele, sesizând posibilitatea ca aceștia să nu fi fost membri ai asociației ci oameni infiltrați printre ei cu scopul de a instiga".

"Niciodată nu ne putem asocia cu astfel de fapte. Nu ne reprezintă. Asociația Steliștilor cu care noi am fost în contact ne-a asigurat întotdeauna că va respecta anumite valori. Rămâne să vedem dacă au fost alte persoane care au venit la stadion și cu un alt scop. Au fost și instigatori, nu știu ce au vrut, dar e clar că au venit la meci doar pentru a provoca" Cristian Cîrlan, CSA Steaua

5.000 de lei este amenda primită de Clubul Sportiv al Armatei în urma incidentelor de la derby

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.