Gheorghe Hagi (53 de ani), antrenorul Viitorului, a declarat că ia în calcul ca în viitor să candideze pentru o funcție importantă în fotbal sau în sport.
"Decoamdată nu mi s-au propus funcții pentru că nu mi-am dorit. Întotdeauna mi-a plăcut să fac partea tehnică, niciodată nu mi-am dorit să fiu președinte. Probabil că dacă îmi doream, eram. Poate peste vreo 10 ani. Ne mai gândim la funcție", a spus Hagi.
Întrebat de reporteri dacă vizează o funcție la FRF, "Regele" a avut un răspuns evaziv.
"Eu știu? Nu știu. Vedem. Să mai treacă patru-opt ani și vedem. Vom vedea ce se întâmplă cu antrenoratul și vom vedea după aceea. La un moment dat te saturi", a declarat Hagi, la Digi 24.
Hagi a vorbit și despre principiile pe care vrea să le implementeze tuturor copiilor din Academie.
"Totul ține de conceptul tehnic. Ofensiv - trebuie să ai posesie, defensiv - să faci presiune. Să fii agresiv, să ai inițiativă, să comanzi, să domini, cu personalitate. După aceea, principiul meu personal e să încerci să câștigi în fiecare zi, să te bați pentru victorie, pentru că dacă-l bați pe adversar - sau pe oricine, cum s-ar numi el, indiferent că e frate, e soră sau oricine - te va respecta. Trebuie să te lupți pentru acest lucru în viață, iar câștigând vei fi fericit. Da, eu am implementat acest concept tehnic, l-am înregistrat la OSIM. Vom scoate o carte. La anul, facem zece ani, vom scoate o carte, bineînțeles. La liber", a mai spus Hagi.
"Îmi doresc... Sportiv, să încerc să devin... Întotdeauna, ce-am făcut ieri nu mai e valabil azi. Îmi place să fiu motivat, să creez, să fac ceva mai mult decât ce-am făcut ieri. Așa că niciodată n-o să mă satur să fiu împlinit" Gică Hagi
{{text}}