Sporturi   •   Handbal   •   PLAY-OFF

Dinamo a dat recital cu Dobrogea Sud Constanța în primul meci din sferturile play-off-ului » Toate rezultatele

Dinamoviștii au sărbătorit la final cu suporterii // FOTO: CS Dinamo

Articol de Marian Ursescu   —  marţi, 17 aprilie 2018

Campioana României Dinamo a distrus deținătoarea Cupei României, 36-27,  și vrea să tranșeze calificarea în semifinale în meciul doi, la Constanța. 

Primele partide din sferturile de finală ale play-off-ului Ligii Naționale au adus o singură surpriză. Victoria Timișoarei la București, cu CSM, după loviturile de la 7 metri: 29-28!

Nu a fost loc de surpriză însă în jocul dintre Dinamo și Dobrogea Sud Constanța, meciul considerat de specialiști cel mai echilibrat valoric. Nu a fost însă deloc așa, echipa pregătită de Constantin Ștefan câștigând la pas confruntarea cu formația de pe Litoral: 36-27!

20 de minute au reușit jucătorii antrenați de Sandu Iacob să fie egalii "alb-roșiilor". Atât cât portarul Mitrevski a închis poarta, iar în atac sâtbii Vujovici și Nikolici au găsit calea spre gol. Apărarea dinamoviștilor a făcut însă diferența, jocul excelent în centrul defensivei al lui Savenco, Mousawi și Șandru ducând Dinamo la vestiare cu patru goluri avans: 16-12.


În partea a doua Constanța a cedat teren, mai ales că sârbul Cutura, cel care face tot jocul Constanței, în centru, a fost anihilat complet. Komogorov, Descat, Sajad Esteki au marcat gol după gol, iar diferența a crescut până la 10 goluri!

S-a terminat 36-27, cu Constanța în genunchi, Dinamo bifând al 12-lea joc fără înfrângere, consecutiv, dintre care a 10-a victorie! Practic, de la venirea lui Constantin Ștefan pe banca tehnică, "alb-roșiii" nu au mai pierdut!

"Vrem să terminăm disputa în două meciuri. Mergem la Constanța joi să câștigăm. Obiectivul pentru Dinamo rămâne același, câștigarea campionatului", a declarat pivotul Andrei Savenco.

De partea cealaltă, antrenorul Sandu Iacob a declarat că vor încerca să ducă disputa în meci decisiv, să câștige pe teren propriu. "A fost ziua în care Dinamo a jucat excelent, nu am putut să facem mai mult. Am încercat un sistem de apărare 4-2, dar adversarul a răspuns bine.


Obiectivul nostru nu a fost realizat după câștigarea Cupei României pentru că trebuie să terminăm și în primele patru echipe, în campionat. Vom avea și noi suporterii alături la al doilea meci, vom încerca să jucăm altfel, să nu mai facem atâtea greșeli", a spus tehnicianul Constanței.

Rezultate play-off, primele meciuri

1. Steaua (locul 1) - Minaur Baia Mare (locul 8) 25-23 (13-11)

Jocul 2, joi, la Baia Mare, ora 17:30 (Digi, Telekom)

2. Potaissa Turda (locul 2) - Dunărea Călărașă (locul 7) 27-24 (12-12)

Jocul 2, miercuri, la Călărași, ora 18:30 (TVR HD)

3. Dinamo București (locul 3) - Dobrogea Sud Constanța (locul 6) 36-27 (16-12)

Jocul 2, joi, la Constanța, ora 19:00 (Digi, Telekom)

4. CSM București (locul 4) - Poli Timișoara (locul 5) 28-29 (12-11)

Jocul 2, joi, la Timișoara, ora 17:30 (TVR HD)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.