Liga 1

OPINIE Inițialele au preluat puterea » Adrian Georgescu: "Derby-urile noastre sunt ca războaiele nucleare pornite de la întrebarea «Cum se spune corect: Iran sau Irak?»"

Foto: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 18 April 2018

Adevărata tragedie este că Steaua – Rapid nu mai e Steaua – Rapid și că se joacă în Liga a 4-a. Nu-i nimic romantic în această întâmplare, doar fotbal slab jucat cu bani veniți de la stat, prin primării și ministere. Din această dispariție am pierdut toți, indiferent cu ce echipă ținem sau chiar dacă nu ne interesează fotbalul.

Căci adorăm lupta pe viață și pe moarte, cu mize mărunte. Așa băgăm rapid orice stea în groapă.

Din momentul în care în viața și în denumirea unei echipe apar niște inițiale în plus, acea echipă începe să moară. În spatele acestor litere în plus sunt oameni discreți și profesioniști, atașați acelor litere, deși am putea să le spunem și "detașați".

În România, fotbalul nu înseamnă performanță. Înseamnă putere; nu a celor ce joacă, nu a celor ce susțin, nici măcar a celor ce participă. Dimpotrivă: e puterea asupra lor. Dă-i omului un conflict și el va alege pe loc o tabără, deseori după criterii ciudate, în loc să se întrebe de ce naiba sunt două tabere acolo unde trebuia să fie un grup.

A fost cea mai oribilă manipulare din fotbalul nostru și a reușit perfect. Fiecare club mare - cu excepția lui Dinamo, dar ei au fost lăsați să se pregătească pentru Liga Campionilor – a fost rupt în două. Acest furt continuu a dus la o substituire. În loc să avem echipe care să joace meciuri în Liga Campionilor sau în Europa League avem mult mai palpitantele partide identitare, gen FCSPTV – ASC Batalionul. Și mai avem alte genuri de înfruntări: Sepsi – Concordia Chiajna, nume în care s-a strâns toată tradiția centenară a fotbalului românesc. Sau Burleanu versus Lupescu, în spatele cărora se încolonează aceleași duhuri galonate ce patronează televiziuni, servicii de siguranță sau partide.

Bannerele galeriilor, uneori simpatice, alteori cuprinzând mesaje rasiste, seamănă mai mult cu lumânările de la priveghiuri, ultimele semne pâlpâitoare ale unor sentimente.

Adevărul, dragi suporteri, ultrași sau huligani, e că v-au luat totul, dar v-au lăsat stadionul, să vă puteți bate acolo, pentru liniștea lor și pentru liniștirea voastră.
Înainte de-a fi slab, fotbalul nostru e cumplit de trist.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.