Florin Segărceanu și Sorana Cîrstea au prefațat înfruntarea cu Elveția din Fed Cup și au vorbit despre alegerea primelor două rachete.
Programul zilei de sâmbătă:
- Simona Halep, racheta numărul 1 a României se va duela mâine cu Viktorija Golubic, în primul meci al înfruntării cu Elveția, după ora 12:30
- Florin Segărceanu a decis ca, în meciul al doilea, Irina Begu să o înfrunte pe Timea Bacsinzsky, mâine, după ora 12:30
"A fost dificil să aleg între Sorana și Irina. Este un raționament tactic. Cred că acest teren este puțin mai bun pentru Irina, pentru stilul ei de joc. Prefer acest tip de zgură. Noi trebuie să pregătim jocul foarte serios. Trebuie să ne gândim și la meciurile de dublu", a declarat Florin Segărceanu
Sorana, a 3-a rachetă
Sorana Cîrstea era așteptată să intre în teren împotriva Timeei Bacsinzsky, însă a fost înlocuită pe ultima sută de metri cu Irina Begu.
"Sunt la dispoziția echipei și a căpitanului. Dacă vor să joc la simplu joc la simplu, dacă vor să intru la dublu, o voi face. Dacă vor să bat din palme, bat din palme. Nu am nicio problemă cu asta. Sunt aici pentru România", a clarificat Sorana situția.
Citește și: Decizie-surpriză luată de Florin Segărceanu la FED Cup » Când joacă mâine Simona Halep
{{text}}