Nationala

Mircea Lucescu aruncă mănușa: "Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu" + Râde de modul în care au sărbătorit: "A fost exprimarea unor frustrări"

+1 Foto
FOTO: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 20 April 2018

Mircea Lucescu e de părere că Răzvan Burleanu este de neclintit din fruntea Federației Române de Fotbal și dezaprobă bucuria expansivă a susținătorilor președintelui FRF.

"Consider că Ionuț Lupescu a fost foarte bine pregătit și că a avut un program atractiv. Orice ar fi făcut, n-avea șanse să câștige. Eu mi-am dat seama de asta când am ajuns la Adunarea Generală. Cineva mi-a spus că o sută de voturi sunt deja rezolvate în favoarea lui Burleanu.

Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu. Și povestea se va repeta peste patru ani, pentru că actuala conducere are la dispoziție încă patru ani în care își poate fideliza votanții, adică în principal pe cei de la futsal și pe cei de la fotbalul feminin", a declarat Mircea Lucescu pentru Libertatea.

dezamăgit de reacția oponenților

Reacția zgomotoasă a susținătorilor lui Burleanu i-a lăsat un gust amar lui "Il Luce".

"E drept, am fost dezamăgit și am hotărât că aceasta a fost prima și singura Adunare Generală la care am participat. La alta n-am să mai merg! Am mai îmbătrânit și eu, s-au mai schimbat și generațiile, dar mă așteptam să văd mai mulți oameni de fotbal cunoscuți în sală. Și m-au deranjat urletele unei părți a sălii.


S-au bucurat de parcă echipa României învinsese campioana mondială! Cred că a fost exprimarea unor frustrări, un fel de «i-am învins și p-ăștia, pe marii fotbaliști, pe marii antrenori, pe oamenii care reprezentat țara la Cupe Mondiale, la Campionate Europene, în Liga Campionilor»", a adăugat Lucescu în cadrul aceluiași interviu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.