International   •   Campionate   •   ANGLIA

VIDEO Liverpool se încurcă pe terenul ultimei clasate, în ciuda recordului stabilit de Salah, și îi lasă cale liberă lui United spre locul 2

foto: reuters

Articol de Alexandru Pavel   —  sâmbătă, 21 aprilie 2018

Liverpool a reușit doar un rezultat de egalitate cu ”lanterna roșie” din Premier League, West Bromwich Albion, 2-2, deși a condus pe aproape întreagă durată a partidei.



Băieții lui Jurgen Klopp au început perfect partida din deplasarea de pe ”The Hawthorns”, deschizând scorul rapid, în minutul 4, prin Danny Ings, aflat la prima reușită a sezonului în campionatul englez.



”Cormoranii” au forțat mai apoi desprinderea, dar, rând pe rând, Salah și Ings au ratat ocazie după ocazie. După revenirea de la cabine, nou-intratul Oxlade-Chamberlain a reușit să-i ofere o pasă decisivă egipteanului din banda dreaptă, aflat la al 31-lea gol al sezonului, cu care a reușit să egaleze recordul de reușite într-o stagiune, și se părea că Liverpool se va întoarce cu toate cele trei puncte pe ”Anfield”.

VIDEO cu golurile

Formația pregătită de Darren Moore a forțat însă egalarea, reușind să revină după golurile lui Jack Livermore, din minutul 79, respectiv Salomon Rondon, cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar.



În urma acestui rezultat de egalitate, Liverpool rămâne pe locul al treilea în Premier League, având trei puncte în spatele lui Manchester United, dar și un meci în plus disputat. De cealaltă parte, WBA este ca și retrogradată în Championship, cele 25 de puncte cu trei etape rămase până la final fiind insuficiente pentru a putea urca de pe ultimul loc până pe 17, poziție ocupată de Swansea, de care o despart opt ”lungimi”.



După meciul tur cu Roma din semifinalele Champions League, Liverpool va juca pe teren propriu cu Stoke City, în timp ce West Brom va avea o deplasare la Newcastle.





Echipele de start:



WBA (4-4-1-1): Foster - Nyom, Dawson, Hegazy, Gibbs (Burke 76') - Phillips, Livermore, Brunt, McClean (Evans 71') - Rodriguez (Robson-Kanu 89') - Rondon



Liverpool (4-3-3): Karius - Gomez, Van Dijk, Klavan, Moreno - Wijnaldum, Henderson, Milner - Salah (Lovren 84'), Ings (Firmino 66'), Mane (Oxlade-Chamberlain 66')



sursa: mirror.co.uk



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.