Plecarea lui Hagi de la Viitorul pare să fie una iminentă, mai ales dacă e să ne raportăm la declarațiile acestuia din ultimele luni. "Regele" e din ce în ce mai tentat de o experiență în străinătate și se declară extrem de mândru de realizările pe care le-a avut până acum în cariera de antrenor.
"Orice echipă care are şanse să facă performanţă în Europa e interesantă pentru mine. Încă nu ştiu. Când unii dormeau, eu munceam, 24 din 24! Unii mici vor să vorbească despre ăştia mari! Păi dacă le arăt CV-ul meu, le ia două zile să îl citească.
Aş pleca şi mâine! Eu mi-am băgat singur presiune! Şi mai am un mare atu, nu bat pe la uşi! Nu am făcut asta niciodată", a declarat Hagi după remiza cu FCSB, 2-2, la TV Telekom Sport.
Hagi (53 de ani) se află pe banca Viitorului din 2014. În trecut, a mai antrenat naționala României, Bursaspor, Politehnica Timișoara, Steaua și Galatasaray, în două rânduri.
2 trofee
a cucerit Hagi ca antrenor: titlul alături de Viitorul, câștigat în urmă cu un an, dar și o Cupă a Turciei, adjudecată în sezonul 2004-2005 pe banca lui Galatasray
{{text}}