Gazeta Sporturilor a publicat în ediția de azi discuții de la întâlnirea secretă, cu 2 zile înainte de alegeri, în care s-a pus la cale realegerea lui Răzvan Burleanu la FRF.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a reacționat dur după aceste dezvăluiri și a spus că întâlnirea a fost una de managemt electoral și că nu a organizat-o în secret.
"Primul lucru care reiese din stenograme este că nu vorbim despre nimic ilegal în procesul de organizare a alegerilor. Chiar mă bucur că Gazeta Sporturilor a lăsat în transcrierea apărută poziția mea clară că tot ceea ce facem trebuie să fie în limitele legalității.
Remarc apoi o oarecare invidie despre modul cum ne-am organizat: pragmatic, atenți la toate detaliile. Am căutat să ne organizăm cât mai bine pentru alegeri și nu văd absolut nicio problemă în acest fapt. Fiecare candidat trebuie să muncească pentru a-și maximiza șansele de victorie. Ședința nu a fost nici pe departe secretă, a fost organizată la FRF, în toiul zilei.
Sunt dezgustat de toate aceste interpretări cu iz conspiraționist. În 2014 eram oamenii serviciilor, apoi ai nu știu cărui partid sau om politic. În 2018 am organizat o ședință de management electoral chipurile «secretă» și «cinică». Toate acestea sunt explicații fantasmagorice care încercă să ascundă un adevăr extrem de simplu. Am câștigat și în 2014, și în 2018, pentru că membrii FRF nu își mai doresc să fie guvernați de vechile grupuri de interese din fotbal" a fost declarația lui Răzvan Burleanu pentru Realitatea.
Citește AICI toate episoadele publicate azi de Gazeta Sporturilor de la ședința secretă a FRF
{{text}}