Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, consideră că jucătorul echipei sale, Kevin De Bruyne, merita să fie desemnat fotbalistului anului în Premier League, nu Mo Salah.
Într-un interviu acordat celor de la BBC, Guardiola a contestat criteriile de acordare a acestui trofeu, susținând că premiul ar trebui acordat pe baza constanței de-a lungul sezonului și nu pe baza cifrelor jucătorilor. Cu toate acestea, el a ținut să îl felicite pe jucătorul lui Liverpool, Mo Salah, care a câștigat trofeul în acest an.
"Știți opinia mea despre aceste premii. Dacă nu a câștigat De Bruyne, felicitări pentru cel care a câștigat, dar din punctul meu de vedere, dacă analizați ultimele nouă sau zece luni, nu a existat niciun jucător mai bun ca el, în ceea ce privește continuitatea, al faptului că a fost la același nivel deși au fost meciuri din trei în trei zile. Îmi pare rău. Poate la capitolul cifrelor există jucători mai buni ca el. Pentru mine el a fost cel mai bun, dar asta este opinia mea. Opiniile jucătorilor pot fi diferite", a declarat Guardiola.
Fotbaliștii din Anglia l-au ales, duminică, pe Salah jucătorul anului, chiar înaintea belgianului Kevin De Bruyne, care a condus-o în acest an pe Manchester City către un nou trofeu de campioană.
47de meciuri a disputat Salah în acest sezon în toate competițiile reușind 43 de goluri și 14 assist-uri
48 de partide a jucat De Bruyne în acest sezon în toate competițiile reușind 11 goluri și 20 de pase decisive
Surse: football365.com, goal.com, elbernabeu.com
{{text}}