Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CFR CLUJ, DUMINICĂ, 20:45, DIGI, TELEKOM, LOOK, GSP

Războiul reclamațiilor! FCSB l-a reclamat pe Dan Petrescu la Comisii! Becali iese la atac: "Cine vrea să câștige la «masa verde» e hoț, mincinos, bandit și tâlhar"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 25 aprilie 2018

După ce CFR Cluj l-a reclamat pe Gigi Becali, FCSB a reacționat și l-a reclamat pe antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, după declarațiile făcute la adresa echipei roș-albastre (Detalii aici)

Gigi Becali a vorbit despre reclamațiile făcute de cele două echipe și spune că dacă se va respinge contestația CFR-ului, steliștii își vor retragere plângerea.

"Dacă au fost făcute niște cărți, le-a stricat Dumnezeu. Dan Petrescu a făcut declarații de 100 de ori mai grave, când a spus că «Suntem furați, ciuruiți». Probabil că reclamația lor va fi respinsă. Dacă se va întâmpla asta, mi-a spus Vasi (n.r. Vasile Geambazi, patronul din acte la FCSB) că noi renunța la plângere.

Nu avem nevoie de așa ceva, deși, pe regulament, CFR trebuie depunctată. Dar pe noi nu ne interesează să câștigăm campionatul la «masa verde». Cine vrea să câștige la «masa verde» e hoț, mincinos, bandit și tâlhar. Aici vorbesc la modul general. În România e posibil orice, dar e nu cred că Steaua poate fi depunctată și CFR nu", a declarat Gigi Becali la Pro X.


Ce uită Becali

Deși acum se declară împotriva implicării comisiilor în deciderea campioanei, Becali uită că a făcut exact asta sezonul trecut. Patronul auto-exilat al FCSB a contestat la TAS titlul obținut de Viitorul, sperând să speculeze o porțiune din regulamentul Ligii 1. Nu a avut sorți de izbândă.

  • FCSB - CFR Cluj se joacă duminică, de la ora 20:45. Meciul este liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookTV.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.