Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA

Săgeți către Cosmin Contra din partea unui antrenor din Liga 1 + Mesajul-surpriză pe care l-a transmis Daum unui președinte de club

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 25 aprilie 2018

Ionuț Badea, 42 de ani, a fost numit ca antrenor al celor de la Concordia Chiajna. Recunoaște că a vorbit cu Christoph Daum, 64 de ani, după ce a semnat contractul și își aduce aminte cu plăcere de perioada în care i-a fost secund neamțului la naționala României.

"Daum a fost adus pentru a schimba ceva. De obicei, când schimbi ceva, se produce o mică revoluţie. Astfel, se întâmplă ca cel care vine să se bucure de rezultatele acestei mici revoluţii. Ca rezultate, putem spune că nu au fost cele aşteptate.

Însă nu putem spune că Daum nu este un antrenor bun. Poate că nu a fost bun momentul în care a venit aici. Timpul nu a fost deloc de partea domniei sale, pentru că au fost doar şase acţiuni în mandatul lui Daum, timp în care nu prea poţi schimba o mentalitate.

Am vorbit cu domnul Daum. S-a bucurat pentru mine. Chiar a făcut o remarcă, pe care a trebuit să i-o spun şi preşedintelui (n.r. de la Chiajna). I-a transmis că a luat cel mai bun antrenor alături de care a lucrat", a declarat Ionuţ Badea conform TV Telekom Sport.


Christoph Daum a stat pe banca echipei naționale a României între 7 iulie 2016 și 14 septembrie 2017. A adunat 10 meciuri, a câștigat 3, a remizat de 3 ori și a pierdut 4 dintre ele.

Meciurile lui Daum la naționala României:

România - Muntenegru 1-1

Armenia - România 0-5

Kazahstan - România 0-0

România - Polonia 0-3

Rusia - România 1-0 (amical)

România - Danemarca 0-0 

Polonia - Romania 3-1

România - Chile 3-2 (amical)

România - Armenia 1-0

Muntenegru - România 1-0

Citește și: Se pregătește o nouă putere? Clauză specială trecută în contract de un antrenor din play-out » Vrea titlul sezonul următor!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.