Fostul președinte al celor de la Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, 62 de ani, a fost condamnat azi la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Decizia este definitivă și a fost dată de Curtea de Apel Craiova. Practic, actualul membru în CA al celor de la Pandurii a primit sentința pronunțată inițial.
Marin Condescu era acuzat pentru faptul că a prejudiciat clubul Pandurii cu 2,6 milioane de lei. Însă lipsa unei expertize contabile l-a determinat pe judecător să admită faptul că suma nu poate fi stabilită.
Pandurii Târgu Jiu trece printr-un moment foarte greu. Echipa se află pe locul 18 în Liga a 2-a, după 31 de etape și e la 4 lungimi de primul loc care ar scăpa-o de retrogradare.
{{text}}