Andres Iniesta, căpitanul Barcelonei, și-a anunțat astăzi plecarea de la formația catalană cu care a câștigat nu mai puțin de 31 de trofee.
Mijlocașul ajuns la 33 de ani îmbracă tricoul Barcelonei de la vârsta de 12 ani. Acesta va fi ultimul său sezon pentru echipa catalană urmând să meargă la o formație din China.
Fotbalistul a fost aplaudat la scenă deschisă de toți cei prezenți la ultima sa conferință de presă la Barcelona și nu și-a putut stăpâni lacrimile.
"Acesta este ultimul meu sezon aici. Am luat această decizie de mai mult timp. Pentru mine, Barcelona este cel mai mare club din lume, acest club mi-a dat totul. E o zi foarte dificilă pentru mine, să vin aici şi să-mi iau la revedere. Mi-am petrecut toată viaţa aici, la Barcelona. O mare contribuţie pentru cine am ajuns o au Barcelona şi La Masia. Le sunt foarte recunoscător", a spus Iniesta.
31 de trofee
de trofee a luat Iniesta cu Barca, dintre care 21 în Spania și 10 internaționale, 4 Ligi, 3 CM ale Cluburilor şi 3 Supercupe ale Europei
57 de goluri
și 140 de assisturi are Iniesta în 670 de meciuri pentru Barca. Un gol și o pasă decisivă a reușit în 7 finale de Cupa Regelui
34 de ani
va împlini mijlocașul spaniol pe 11 mai. Joacă din 2002-'03 la prima echipă blaugrana, cu care a cucerit 8 titluri de campion
{{text}}