Despărțirile dor oricum. Dar dor de-ți vine să plângi când apar după 22 de ani. Cum e cazul lui Iniesta. Sau 25 de ani, cum a fost cazul lui Xavi.
Amândoi au avut privilegiul de a spune stop când au vrut și cum au vrut. Și-au dorit un final cu ieșire pe ușa din față. Bifat! Un final meritat după o carieră fantastică, în care au câștigat tot ce puteau câștiga la nivel de club și echipă națională. Ar fi meritat fiecare câte un Balon de Aur pentru recunoașterea individuală, dar niciunul nu a alergat după asta. Un mesaj puternic pentru mulți fotbaliști: au pus echipa înaintea interesului personal, au construit pentru alții, au vrut să lase ceva în urmă. Ceva mai mult. Au marcat o eră, au jucat cel mai bun fotbal văzut de mine. S-au făcut respectați.
{{text}}