Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Odă lui Cornel Dinu » Propunere revoluționară a PCH: "Așa trebuie să-l pomenim, e un artist în mânuirea cuvântului" + Ești de acord? VOTEAZĂ AICI

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 01 mai 2018

Deși Cornel Dinu susține proiectul Asociației Dinamoviști pentru Dinamo și este împotriva propunerii fanilor din Peluza Cătălin Hîldan, care vor să fie în Consiliul de Administrație de la Dinamo, aceștia au avut o reacție plină de curtoazie.

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan, fanii cer ca noul stadion al lui Dinamo să poarte numele lui Cornel Dinu, pe care-l consideră simbolul echipei din Ștefan cel Mare.

 

"Premiile Nobel reprezintă cea mai înaltă recunoaștere a valorii pe plan internațional. Dacă ar exista şi în fotbal un astfel de premiu, nu doar pentru goluri marcate, nu doar pentru fotbalişti aflați în activitate, ci pentru contibuția generală în fenomen, atunci în mod sigur Cornel Dinu ar fi unul dintre câştigători. Mai ales dacă premiul ar fi acordat de către noi, suporterii lui Dinamo.


Pentru noi, Cornel Dinu înseamnă Dinamo. Este cel care ne-a făcut de atâtea ori să fim mândri că aparținem aceleaşi cete. Un artist în mânuirea cuvântului, într-o lume a fotbalului unde verbul nu prea se poate evidenția.

Cornel Dinu este o icoană pentru orice dinamovist. Şi noi ştim să ne onorăm gloriile. Am arătat-o în repetate rânduri când coregrafiile noastre au fost dedicate unor nume ca Dumitrache, Nunweiller, Hîldan sau Ekeng.  Într-o zi, cât mai târziu cu putință, coregrafia îi va fi consacrată lui Cornel Dinu. Pânze imense înălțate spre cer, rememorând momentul în care-l punea la respect pe marele Eusebio, sau clipa magică în care le arunca adversarilor prosopul.

Pe Omul care înseamnă Dinamo am vrea să-l pomenim pentru ceva ce ne-a zidit, ceva ce ne-a ridicat, ceva ce ne-a rămas. Şi nu doar prin pânzele unei singure seri, ci printr-un stadion nou care să-i poarte numele", este mesajul fanilor lui Dinamo.

  • Noua arenă al lui Dinamo va fi gata în 2021 și ar urma să aibă 20.000-25.000 de locuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.