Final Four-ul Ligii Campionilor la volei feminin are loc pe 5-6 mai, la Sala Polivalentă din București. Alba Blaj va juca în semifinale contra fetelor de la Galatasaray Istanbul.
Nneka Onyejekwe e o pată de culoare, și la propriu, și la figurat, în orice echipă. O persoană mereu bine dispusă, o jucătoare făcută pentru sport. Fratele ei, Chike, joacă și el handbal, și e component al naționalei României. Și-a îndeplinit acum visul de a juca un Final Four în Liga Campionilor, dar vrea ca Volei Alba Blaj să facă o figură frumoasă la București.
Nneka Onyejekwe. E româncă, da, chiar dacă numele nu o spune! E născută la Hațeg, în Transilvania. Mama e româncă, tata e nigerian. S-au cunoscut la facultate, în Cluj. Nneka mai are doi frați, mai mari. Okwudi nu face sport, dar Chike, mijlociul, joacă handbal la CSM București. E și component al naționalei României. Ca și Nneka, de altfel.
"Eu sunt răsfățata familiei. Mereu am fost protejata lor", se mândrește voleibalista. Nneka? Înseamnă ceva? Sigur! În dialectul ibo, unul din cele aproape o sută care se vorbesc în Nigeria. "Înseamnă «mama mea este specială, cea mai bună». Și așa și e", spune Nneka.
Am făcut un scurt istoric al familiei Onyejekwe, acum trecem la volei. Despre începuturi, carieră, Final 4. Despre vise și idealuri.
- Nneka, aștepți Final Four-ul Ligii Campionilor?
- Îl aștept de câțiva ani de zile. Mă bucur că așteptarea a luat sfârșit. Mă bucur că e cu o echipă românească, satisfacția e și mai mare. Am mai spus și cu alte ocazii, mă repet, noi vom reprezenta România, nu numai clubul Volei Alba Blaj. Și sunt mândră de asta!
- Cum ai început voleiul?
- Se întâmpla la 12 ani. Noi locuiam undeva lângă Zalău. Ne-am dus la Cluj, Chike a mers la handbal, iar pe mine m-a văzut o doamnă profesoară. Înăltuță, subțirică. Și m-a întrebat: «Nu vrei să faci volei?». Eu care eram mămoasă, nu aș fi plecat de acasă nici moartă, am răspuns rapid: «Nicio șansă să plec de lângă mami?» Dar nu a fost așa. Și am început ușor-ușor. Mi-a plăcut! A urmat viața de cantonament, mare, munte, meciuri, deplasări. Stăteam la internat. Eu la etajul doi, Chike la trei, cu băieții. Fetele nu aveau voie la ei, și invers. Dar Chika mai scăpa, se ruga de doamnele alea.
- E o legătură aparte între tine și Chike?
- Ne înțelegem foarte bine. Acum, mari. Că mici, eram doi draci. I-am făcut zile fripte mamei. La Cluj am înțeles eu ce și cum. Eram în responsabilitatea lui, mă proteja, avea grijă de mine. Suntem o familie unită, chiar dacă tatăl meu lucrează în străinătate și nu-l vedeam prea des. Am ținut însă legătura.
- Care ar fi parcursul în volei al Nnekăi?
- Pe scurt, doi ani la Cluj Napoca, apoi antrenoarea mea, doamna Borodi, a plecat la Galați și m-a întrebat dacă nu vreau să merg și eu. Am acceptat și așa am rămas șapte ani la Galați. Apoi alți trei ani și jumătate la Volero Zurich, în Elveția. De acolo am plecat în Franța, la Cannes, un an și jumăatate. Apoi jumătate de sezon în Germania, la Dresda. Și de doi ani la Blaj. Te-am purtat prin toată Europa.
- E greu să-mi răspunzi dacă te întreb unde ți-a plăcut cel mai mult?
- Nu e greu deloc. La Cannes, normal, la căldură. Sunt o persoană optimistă și soarele mă ajută foarte mult să-mi păstrez buna dispoziție. Cannes e locul ideal pentru mine.
- Revenind la Final 4, nu ai mai avut ocazia să joci, nu?
- Am fost la un pas cu Volero Zurich, în 2011. Aveam nevoie de o victorie în ultimul meci, cu Novarra. Am pierdut însă și am ratat ocazia.
- Acum, cu Blajul, vă așteptați să ajungeți așa departe?
- Nu, dar am jucat foarte bine. Am întâlnit echipe cu bugete mai mari, jucătoare valoroase, de aceea rezultatul e foarte bun și foarte important pentru România.
- Joacă bugetele în volei?
- Cam joacă! O să întâlnim echipe cu bugete de 7-8-12 ori mai mari ca al nostru. În momentul în care ai buget mare, transferi 14 jucătoare de valoare, nu două-trei. Și în rest mai aduci câteva cu ceva experiență internațională.
- Cum e să vii de pe Coasta de Azur să joci într-un oraș de 20.000 de locuitori?
- Trecerea nu a fost grea. Știam unde vin! Blajul e un oraș mic, dar făcând sport de performanță, nu ai timp de multe alte lucruri. Cu două antrenamente zilnic, deplasări, meciuri... Te odihnești, mai citești o carte, te mai uiți la un film. Mergem pe la Sibiu și Alba Iulia când vrem să ieșim. Dar e un oraș care respiră volei și iubesc asta. Oamenii nu au alt sport și au prins gustul. Vin la sală și la antrenamente! În plus, mai importantă, cred eu, e atmosfera la echipa unde joci. Plus, dacă ești respectat, felul în care ești văzut.
- Și care e atmosfera? Că sunteți jucătoare din șapte zări, un adevărat Turn Babel!
- Fetele sunt OK, nu sunt probleme. Multe venim din țări balcanice, nu e foarte greu pentru ele să înțeleagă mentalitatea. Celelalte au mai jucat pe afară, știu viața.
- În Elveția cum te-ai simțit?
- Mi-a plăcut orașul. Oamenii sunt relaxați, au alt stil de viață. Precizie elvețiană. Dar parcă de fiecare dată deasupra Zurichului era un nor gri! Clima aia nu mă atrage.
- Care-i cea mai bună prietenă a ta din volei?
- Nu am una! Sunt multe fete cu care mă înțeleg excelent. Uite, ți le enumăr pe Marina Vujovici, liberoul sârb de la noi, Adina Salaoru, Sabina Miclea, Diana Tătaru. Două croate, Klara Klarici și Jelena Alajbeg. Pe unde am jucat mi-am făcut prietene.
- Se câștigă bine în volei?
- Depinde. Sunt echipe cu salarii mari, altele cu mai mici. Depinde de valoare, de nivel. Dar nu m-a interesat niciodată cât are X și Y. Citesc și eu că sunt contracte de milioane de euro. Eu nu am așa, să știi. Mi-ar plăcea, dar nu am!
- A fost dureros când ați pierdut campionatul și titlul a ajuns la CSM București?
- Sigur. Dezamăgitor. Ne pare rău, eu mă tot gândesc unde am greșit. După părerea mea, CSM a avut o echipă mai constantă. La noi s-a acumulat și oboseala, Liga Campionilor, drumuri, deplasări. Ar fi și nu ar fi o scuză. Dar când din cinci meciuri cu contracandidata câștigi unul, înseamnă că merită, sunt mai bune. Trebuie să acceptăm realitatea.
- Cu naționala ne putem califica la Europene?
- Eu cred că da, avem o grupă accesibilă. Din păcate, voleiul evoluează și noi nu prea ținem pasul. Ne trebuie o mai bună organizare, jucătoarele să fie mai respectate. Începem pregătirea în iulie, va fi o vacanță scurtă, dar asta e. Eu am fost la două Campionate Europene și mi-a plăcut. Mai ales în 2011, când eram mică, visam la medalii, să câștigăm tot... Dar, din păcate, nu avem cea mai bună echipă.
- Care-i cea mai frumoasă amintire din volei?
- Primul titlu câștigat la Galați. Aveam 17 ani. Se juca sistem turneu, patru echipe, fiecare organiza câte un turneu. Jucam cu Dinamo meciul decisiv, cine bătea era campioană. Am fost conduse cu 2-1, dar am revenit și am câștigat 3-2. Asta o să-mi rămână întotdeauna la suflet.
- Și cea mai neplăcută?
- Nu știu ce să zic. Finalele pierdute în carieră. Meciul acela cu Novarra când am ratat Final Four-ul cu Volero. Apoi am mai pierdut o finală la Cannes, asta acum, în Cupa României, cu Blaj...
- Te-ai gândit ce o să faci după ce nu o să mai joci volei?
- Bună întrebare! Mă tot gândesc, să știi! Am nevoie de un job dinamic, poate instructor de fitness. Îmi plac copiii, dar nu mă văd antrenor. Trebuie să ai multă răbdare, întotdeauna, cu copiii. Vin la tine, m-au tras de tricou, m-au tras de ureche, nu cred că aș putea. Sper să îmi dau seama ce drum apuc, dar acum mai vreau să joc doi-trei ani.
- Ai și planuri să-ți întemeiezi o familie?
- Normal. Îmi doresc doi copii. Blonzi! (râde) Vreau un băiat și o fată, dacă se poate. Fac cerere!
- Cum arată bărbatul ideal pentru Nneka?
- Rămâne pentru mine! Nu o spun. E un mix al persoanelor masculine din familia mea.
- Încheiem tot cu Final 4. Jucați cu Galatasaray. Ne putem gândi la o finală de Liga Campionilor? Adică puteți trece de Galata?
- Eu zic că putem visa. Să sperăm. Cred că Galata e cel mai bun adversar pe care-l puteam întâlni. Cu Novarra era mult mai greu. Așa văd eu. Și mai cred ceva. Că Conegliano le încurcă pe Vakifbank. Va depinde însă de forma de moment. Eu sper ca noi să fim în formă.
Haine şi pantofi la comandă
Din cauza înălţimii, 1,89 metri, şi a faptului că poartă mărimea 44 la încălţăminte, Nneka este nevoită să-şi comande hainele şi pantofii de pe site-uri speciale. "În magazine pot să-mi găsesc doar adidași. Dacă vreau pantofi eleganți, trebuie să comand pe net. La fel şi cu îmbrăcămintea, pentru că am mâinile şi picioarele lungi. Când sunt în programul echipei este mai simplu, pentru că stau în echipament, dar în ziua mea liberă nu vreau să mai aud de trening", a spus râzând Nneka.
CV Nneka Onyejekwe
Născută pe 18 august 1989, la Hațeg (Hunedoara)
Are 1,89 metri și 75 kg
Postul: centru
Atacă mingea la 3,19 metri
Blochează mingea la 3,01 metri
A jucat la Metal Galați, Vollero Zurich, RC Cannes, Dresdner SC, Volei Alba Blaj
196.000.000 €a cheltuit Arsenal în sezonul 2012-2013 doar pe salarii, cu 87 de milioane mai mult decît au încasat "tunarii" din drepturi TV
11 titluri de campioană are în palmares Nneka Onyejekwe: 3 cu Zurich, unul cu Dresden, 2 cu Cannes, 4 cu Metal Galați și unul cu Volei Alba Blaj
Pedigree de campioni
Nneka face parte dintr-o familie de sportivi. Fratele său mai mare, Chike Onyejekwe, joacă handbal la CSM București. La 31 de ani, spre deosebire de sora sa, Chike a evoluat numai în țară. A trecut pe la Știința Bacău, HCM Constanța, CSM Ploiești, HC Odorhei și acum la CSM București. A avut ghinion, toate cluburile pe la care a trecut dispărând! Pe post de extremă stânga, Chike e mai scund decât Nneka, având 1,85 metri, cu 4 mai puțin decât voleibalista. Chike a fost vicecampionul României cu Bacăul, dar și de două ori campion cu HCM Constanța. CU HC Odorhei a câștigat Challenge Cup în 2017. În 2009 a debutat și în naționala României pentru care evoluează și în prezent.
{{text}}