International   •   Liga Campionilor   •   AS ROMA - LIVEPOOL 4-2 (6-7 la general)

Lovitură financiară pentru LeBron James » Cum l-a îmbogățit calificarea lui Liverpool în finala Ligii Campionilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 03 mai 2018

LeBron James, 33 de ani, este cel mai în vogă baschetbalist al momentului, dar și un investitor inteligent în afara terenului. Superstarul lui Cleveland Cavaliers a dat o adevărată lovitură financiară după ce Liverpool s-a calificat în ultimul act al Ligii Campionilor.

În aprilie 2011, James a intrat în posesia a 2% dintre acțiunile clubului Liverpool. La vremea respectivă, acestea au fost evaluate la 6,5 milioane de dolari. Baschetbalistul american a păstrat acțiunile, iar decizia sa a fost una extrem de inspirată. Din 2010 și până astăzi, valoarea clubului britanic a crescut de la 477 de milioane de dolari la 1,49 miliarde!

Sursele ESPN susțin că, dacă ar alege să își vândă în acest moment pachetul de acțiuni, LeBron ar putea primi chiar și 32 de milioane de dolari! Adică aproape de cinci ori mai mult decât investiția inițială.

Aceasta nu e însă prima investiție profitabilă a lui James. În 2014 a obținut un profit de 30 de milioane de dolari după ce Apple a cumpărat firma de căști Beats de la Dr. Dre. O altă lovitură a venit după o investiție de 1 milion de dolari în lanțul de fast food Blaze Pizza. Acțiunile sale au ajuns să valoreze aproape 45 de milioane de dolari!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.