Sporturi   •   Tenis   •   WTA MADRID

Simona Halep a dezvăluit schimbarea prin care a reușit s-o învingă în doar 50 de minute pe Makarova: "Asta a fost tactica"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 06 mai 2018

Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) a explicat cum a reușit victoria entuziasmantă - în doar 50 de minute - în fața rusoaicei Ekaterina Makarova, scor 6-1, 6-0 din primul tur de la Madrid (Detalii AICI!).

"A fost un meci foarte bun, am început foarte bine meciul şi am continuat la fel. A avut un nivel foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să fac acest lucru din primul tur, pentru că primul meci din turneu este mereu dificil. 

Tactica mea a fost să joc repede şi să încerc să nu îi las timp să îşi «deschidă» terenul, pentru că are nişte unghiuri extraordinare.

Am «învăţat-o», pentru că am jucat de multe ori cu ea, totodată este foarte greu să joci contra ei. Are un stil diferit, este şi stângace. Nu prea joci de multe ori cu stângace, dar mă bucur că a fost aşa de bine.


Îmi place mult suprafaţa de aici. Bineînţeles că şi altitudinea mă avantajează, cred că e un lucru bun. Mă simt bine la acest turneu şi sper să continui tot aşa. Îmi doresc să fac un rezultat bun şi anul acesta", a declarat Halep la TV Digi Sport.

Liderul mondial a vorbit și despre diferențele dintre turneul de la Stuttgart și cel de la Madrid: "La retur sunt destul de puternică, am exersat mult mai mult după Stuttgart, pentru că acolo nu prea am returnat bine. Am şi jucat cu CoCo Vandeweghe, care serveşte foarte, foarte bine. Pur şi simplu, m-am simţit bine, am fost uşoară pe picioare, am simţit mingea, m-am deplasat bine, a fost un meci frumos.

E teren total diferit, nu alunec atât de mult, la Stuttgart nu puteam să stau pe picioare, nu aveam deloc ritm. Aici am venit de marţi, am avut timp să mă antrenez, m-am antrenat de două ori pe zi, am muncit şi se vede acum că am prins ritmul şi simt bine mingea. Nu ştiu cum va fi în următorul tur, dar o să mă bucur de această zi, pentru că am jucat un meci foarte bun".

  • În runda următoare, Halep o va întâlni pe învingătoarea meciului Elise Mertens - Alison Van Uytvanck.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.