Sergiu Hanca, 26 de ani, marcatorul unei duble, și Dan Nistor, 30 de ani, au spus că dedică victoria de pe terenul lui Gaz Metan, scor 3-2 (Detalii AICI), fostului lor coleg, Patrick Ekeng, decedat pe teren în urmă cu doi ani.
"Azi am jucat doar cu gândul la prietenul meu Patrick Ekeng. Îi dedic aceste goluri și de fiecare dată când vom juca pe această dată mă voi gândi la el. Dedicăm victoria lui Patrick Ekeng, dar și lui Nistor, e ziua lui.
Mister încearcă la fiecare meci să dea șanse tuturor băieților. La anul vrem să ne batem pentru accederea în play-off. Aș vrea să jucăm în toate meciurile cum am făcut-o azi și să luăm toate cele 3 puncte. Singurul obiectiv de azi a fost să luăm cele 3 puncte. Trebuie să învățăm din greșelile sezonului trecut", a declarat Hanca la Look TV.
"Vreau să-i dedic victoria lui Patrick. Sunt convins că ne veghează de sus"
Dan Nistor, mijlocaș Dinamo"A fost penalty indiscutabil la mine, chiar portarul gazdelor a venit și mi-a spus că a fost fault. Mister ne-a spus că sunt foarte periculoși la fazele fixe. Din păcate noi greșim foarte mult la aceste faze și luăm foarte ușor gol"
Dan Nistor, mijlocaș Dinamo"Fotbalul mi-a oferit cel mai minunat cadou: să vin la echipa mea de suflet"
Dan Nistor, mijlocaș Dinamo
Hanca dedicându-i unul dintre goluri lui Ekeng. Foto: sportpictures.eu
{{text}}