Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB vs CFR CLUJ

Un nou conflict deschis între CFR și FCSB: "Cine este Becali?" + A fost fixat prețul jucătorului dorit de Gigi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 08 mai 2018

Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR Cluj, i-a răspuns în termeni duri lui Gigi Becali, după ultimele declarații ale omului de afaceri.

"Noi îl luăm pe Omrani. Lui îi expiră contractul, i-au falsificat semnătura. Cum să se ducă Budescu la CFR? În plus, dă vreodată 3 milioane CFR pe un jucător? Ei se cârpesc cu 300.000, cu 500.000", a fost declarația făcută de Becali la TV Digi Sport, care l-a scos din sărite pe Mara.

Oficialul ardelenilor spune că FCSB poate fi penalizată, chiar dacă Gigi Becali susține că nu mai e patronul roș-albaștrilor.

"Domnul Becali se mai şi înşală. Dar domnul Becali cine este? Cum plăteşte dânsul, dacă el nu este în club, nu are nicio legătură cu FCSB? Nu înţeleg. Este sau nu este patron? Ce transferă dacă nu are legătură cu fotbalul? Asta considerăm şi noi şi toată lumea, că Gigi Becali este patronul.


Să vorbim serios şi să nu ne mai ascundem după deget. Pentru noi lucrurile sunt evidente. Noi sperăm să se decidă ce scrie la regulament, iar cei de la Comisie să ia decizia pe care o consideră corectă”, a spus Bogdan Mara la Look TV.

"Becali să achite clauza de 2 milioane a lui Omrani"

Bogdan Mara a comentat și declarația conform căreia Omrani se va duce la FCSB: "Din nou o mare aberaţie. Din nou Comisiile vor arăta adevărul. Va fi dată hotărârea definitivă în acest caz în care se va demonstra că Omrani mai are contract încă un an de zile cu noi, din vară. Luaţi din nou declaraţiile domnului Becali în care a spus că s-a întâlnit cu impresarul jucătorului.

De ce s-a întâlnit cu impresarul? În ce calitate? Dacă îl va dori pe Omrani va trebui să achite clauza de reziliere, dacă îşi va permite. Nu este un jucător ieftin. Clauza lui Omrani este de 2 milioane de euro".


"Patronul nostru are o afinitate şi îi place foarte mult jucătorul Budescu. Orice club din România l-ar dori. Dacă patronul şi-l doreşte, cu siguranţă îşi permite orice jucător din România. Domnul Gigi Becali nu e singurul din România care poate să plătească transferuri în acest moment. Am demonstrat-o şi în această iarnă, când am luat jucători români de mare viitor" Bogdan Mara, director sportiv CFR Cluj

Citește și:  Becali a găsit principalul vinovat, după eșecul de la Iași: "A stricat vestiarul" » Anunță transferul lui Budescu: "Îl dau, gata! Ofer în plus și o prăjitură"

Citește și: CFR confirmă interesul pentru Budescu » Cum vor ardelenii să-l ademenească: "Eu am ceva în comun cu el"

Citește și: Șefii lui CFR Cluj: "Așa ne-am gândit noi să-i motivăm pe ieșeni. De ce să le cerem scuze?" + "Ne tentează noua propunere a lui Becali"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.