Tenis

VIDEO + FOTO Simona Halep a scăpat de una dintre marile rivale » Mingea care a decis partida este una antologică

+10 Foto
FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 08 mai 2018

Elina Svitolina (23 de ani, 4 WTA) a fost eliminată în turul secund al turneului de la Madrid de Carla Suarez Navarro (29 de ani, 25 WTA), scor 6-2, 6-7, 4-6.

Svitolina, a 4-a favorită a turneului Premier Mandatory de la Madrid a început excelent partida. Primul set a fost unul fără istoric, tranșat în 35 de minute de ucraineancă, scor 6-2.

Împinsă de la spate de întreaga audiență de pe arena Arantxa Sanchez, Carla Suarez a revenit spectaculos. Backhand-ul în cross s-a dovedit a fi arma perfectă împotriva ucrainencei. Cu o vitalitate ieșită din comun și cu dârzenia specifică ibericilor pe zgură, Navarro a reușit "remontada".

A avut nevoie de 5 mingi de set, fructificând-o pe cea mai dificilă. Împinsă mult în afara terenului de returul Svitolinei, Carla s-a împiedicat și a rămas întinsă pe teren. Elina nu a profitat. A ajuns târziu la minge și printr-o încercare disperată a trimis în afară. 

Carla Suarez Navarro va juca în turul următor cu învingătoarea partidei dintre Johanna Konta și Bernarda Pera.

Vezi și: VIDEO+FOTO Simona își ia viteză! Halep a învins-o categoric pe Elise Mertens, în turul 2 la Madrid » Cele mai tari schimburi din meci + următoarea adversară

Sorana Cîrstea, OUT de la Madrid » Lecție de tenis primită de la noua stea a tenisului din Rusia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.