Legia Varșovia, locul 1 din Polonia, își caută în continuare antrenor după refuzul lui Adrian Gula.
Presa din Polonia scrie acum că Gică Hagi, 53 de ani, este favorit să preia echipa care la anul are șanse să joace în preliminariile Ligii Campionilor.
Interesul polonezilor pentru Hagi este de câteva săptămâni, iar antrenorul celor de la Viitorul nu a negat atunci posibilitatea de a antrena în Polonia. "Legia Varșovia? Orice echipă care participă în cupele europene are șansa de a obține semnătura mea", declara Hagi în urmă cu două săptămâni.
Polonezii notează că deja au început negocierile cu Hagi, iar contractul va intra în vigoare la finalul sezonului. Dean Klafurici o conduce acum pe Legia, dar va pleca la finalul sezonului, potrivit polonezilor. Cu trei etape înainte de final, Legia este pe primul loc în Polonia, cu 61 de puncte, cu două peste Lech.
De-a lungul carierei, Hagi a mai antrenat la naționala României, Galatasaray, Bursaspor, Poli Timișoara, FCSB și Viitorul.
{{text}}