Problemele continuă pentru Chris Froome în Turul Italiei. După ce a căzut înainte de startul contratimpului individual din Ierusalim, în prima etapă, britanicul de la Sky a fost implicat într-un blocaj în ultimul kilometru din etapa a patra, la întoarcerea competiției în Cizmă.
Froome nu a putut trece de alți rutieri implicați într-o căzătură pe străzile înguste din orașul sicilian Caltagirone, a pierdut 21 de secunde față de câștigătorul etapei, Tim Wellens (Lotto Fix All), dar, mai important, 17 secunde față de rivalii Tom Dumoulin (Sunweb) și Thibaut Pinot (Groupama-FDJ).
Britanicul în vârstă de 32 de ani este pe locul 20 la general, la 54 de secunde de Dumoulin, o marjă cu care nu e obișnuit din restul Tururilor în care a participat.
"Am pierdut poziția într-un moment critic al cursei. Sunt optimist în ceea ce privește zilele care vin, pentru că mă simt bine în general. Acum, vreau doar să trec de Etna (nr. etapa de mâine)", a explicat Froome, citat de cyclingnews.com.
Azi, etapă grea
Astăzi are loc o primă luptă importantă pentru clasamentul general, în munți. În Sicilia, într-o etapă de 153 de kilometri, între Agrigento și Santa Ninfa, plutonul va avea de parcurs întreaga distanță pe coasta Mediteranei, ceea ce poate duce la rupturi de ritm în pluton din cauza vântului.
În plus, ultimii 80 de kilometri sunt puternic vălurați, cu o cățărare de final cu rampe de 13%, înaintea unui finiș plat de 1500 de metri. Mâine, plutonul va ajunge pe Etna, în prima luptă de calibru între rutierii de clasament general.
Clasamentul general:
1 Rohan Dennis (Aus) BMC 14:23:08
2 Tom Dumoulin (Ned) Sunweb 0:00:01
3 Simon Yates (GBr) Mitchelton-Scott 0:00:17
4 Tim Wellens (Bel) Lotto Fix All 0:00:19
5 Pello Bilbao (Spa) Astana 0:00:25
6 Maximilian Schachmann (Ger) Quick-Step Floors 0:00:28
7 Domenico Pozzovivo (Ita) Bahrain-Merida
8 Thibaut Pinot (Fra) Groupama-FDJ 0:00:34
9 Patrick Konrad (Aut) Bora-Hansgrohe 0:00:35
10 Carlos Betancur (Col) Movistar
{{text}}