Cristina Pârv, fosta mare internațională a României, a venit special din Brazilia să urmărească Final Four-ul de la București. A fost suporterul înfocat al campioanei ardelene.
Cristina Pârv (45 de ani) este considerată de mulți cea mai valoroasă jucătoare română de volei, din toate timpurile. A jucat în Italia, în Brazilia, Franța și România, dar și la două Campionate Mondiale cu "tricolorele". A fost căsătorită cu unul dintre cei mai buni voleibaliști brazilieni, Giba, cu care are și doi copii. S-a stabilit în Brazilia, dar vine acasă, la Turda, ori de câte ori are ocazia. Pentru a-și vedea prietenii, familia.
- Vă era dor de volei, ați venit special pentru Final 4?
- Da, am venit pentru evenimentul acesta special care a avut loc la noi, mult timp am aștptat. Dar și să văd volei frumos, să le văd pe cele mai bune jucătoare din lume și să-mi amintesc de clipele prin care am trecut și eu, de competițiile la care am participat și eu.
- V-ați fi dorit să jucați în Final Four acasă?
- Da, ar fi fost visul meu să se întâmple așa ceva, dar nu s-a întâmplat. Sunt mulțumită însă cu ceea ce am construit și ce am făcut pentru voleiul românesc și pentru voleiul mondial, sunt fericită și acum trebuie să ne trăim clipele așa cum sunt.
- Cum ați găsit România? Cât de des veniți acasă?
- Acum nu mai venisem de un și jumătate și am văzut schimbări plăcute la noi în România și sunt bucuroasă. Sper să se facă din ce în ce mai multe schimbări pozitive. Aș dori să contribui mult mai mult pentru creșterea voleiului, a sportului aici în România.
- Însă nu avem o sală de sport în București, jucăm în bătrâna Polivalentă, aici unde ați jucat și dumneavoastră.
- Să știi că nu am jucat aici niciodată, dar m-a surprins, este frumoasă sala, dar trebuie volei, să facem mai multe competiții ca aceasta.
- Care e viața Cristinei Pârv acum, în Brazilia?
- Sunt acolo din 2009, am o echipă de Divizia a doua, unde sunt team manager la Curitiba cu care vrem să promovăm. Îmi place mai mult partea asta din spate, cea manegerială, tot timpul mi-a plăcut, nu-mi place ca antrenoare, nu știu poate în viitor. Dar îmi place mai mult să fiu manager, fac conferințe, vorbesc despre viaţa mea, cum am reușit, cum am trecut prin toate fazele voleiului pozitive și negative ca să poți să ajungi la rezultate.
- În Brazilia toată lumea știe volei. Sunt 12 echipe în prima ligă, în a doua câte sunt?
- Anul acesta au fost opt echipe. Și anul trecut la fel, iar anul trecut am ajuns la baraj cu echipa lui Ze Roberto, antrenorul echipei naționale de fete din Brazilia, triplu campion olimpic, o dată cu băieții și de două ori cu fetele. Am jucat barajul cu ei și ei s-au calificat pentru că doar o echipă mergea în prima ligă. Dar e bine și în liga a doua, au jucat acolo și campioane olimpice, sunt nume importante care participă în liga a doua.
- De ce vin tot mai puține brazilience să joace în Europa?
- Campionatul brazilian este foarte bun, mai ales și cu liga a doua acum.
- Bănuiesc că sunt și bine plătite dacă nu pleacă.
- Exact. E un campionat un pic diferit decât cele europene, din punct de vedere al stilului de joc, e mai rapid, mai tactic, mai în forță. Ei în fiecare zi fac pregătire fizică, la noi nu știu cum este exact, dar nu prea se face în fiecare zi. La ei dacă nu faci forță în fiecare zi, nu există. Și atunci preferă să rămână în Brazilia, probabil și economic. Probabil zic că, dacă tot pleacă undeva, trebuie să se merite financiar. Au familii, au copii.
- Cum vi s-a părut nivelul de la Final 4?
- Mă bucur că România are o echipă, chiar dacă nu au fost prea multe românce în echipa Blajului, dar se aude că România a ajuns în finala Ligii Campionilor și sunt mândră de chestia asta! Chiar înainte de semifinale, într-un interviu, când toată lumea spunea că Galatasaray e favorită eu spus că pornim de la 0-0, totul se poate întâmpla și că fetele pot face un joc bun și chiar așa a fost. Se pot schimba favoritele. Primul meci din semifinale între VakifBank și Conegliano, nici nu putem să vorbim, a fost ca o finală. Cel mai puternic joc a fost, dar chinezoaica Zhu tot timpul ne dă peste cap. Și la JO și la Mondiale este într-adevăr o extraterestră care a aterizat la București.
- Italiencele au fost atât de aproape să le strice petrecerea.
- Foarte aproape, dar dacă VakifBank nu o avea pe Zhu era mult mai dificil, am văzut că în setul trei a scos-o, iarăși puțin în cel de-al patrulea, iar în setul cinci ea a zis că vrea să joace, a atacat toate mingile în decisiv și s-a văzut diferența.
- Pentru că aţi jucat în Italia mult, ați ținut cu italiencele?
- Nu, poate dacă era Novara, echipa unde am jucat eu poate că țineam, dar am vurt ca echipa mai bună să câștige.
- Dar ați ținut cu Blajul.
- Da, am sperat și la un joc bun în finală.
- V-a plăcut o jucătoare anume de la Blaj?
- Nneka mi-a plăcut, e și româncă și mă bucur pentru ea, chiar am vorbit cu mama ei. O felicit, bineînțeles că le felicit pe toate pentru că o echipă nu stă într-o jucătoare sau două. Mi-a plăcut mult curajul Nnekăi și voința ei de a face mai bine, fiecare minge, fiecare blocaj, atac sau serviciu. A făcut de toate. Mi-a mai plăcut și cubaneza Ana Cleger.
- A fost modul lor de arăta lumii că au valoare!
- Da, că se poate. Eu sunt pentru a avea mai multe românce în echipă pentru ca naționala noastră să fie mai sus. Probabil ar trebui să investim și noi mai mult în juniori, cadete pentru a putea ajunge și la nivelul naționalei, unde am ajuns cu această Alba Blaj, adică la competiții de anvergură.
- Campionatul European va avea 24 de echipe și probabil vom ajunge și noi acolo, fetele de la U18 s-au calificat la Campionatul Mondial e un pas înainte, nu?
- Este o performanță foarte bună pentru că se vede că putem să avem rezultate mai bune și cu senioarele. Deci trebuie investit în chestia asta, atrași sponsori după rezultatul acesta cu finala Ligii Campionilor. Probabil o să se uite altfel la voleiul românesc și atunci putem investi mai mult. Putem lucra mai mult că și acest lucru nu vine de pe o zi pe alta ca să putem duce și naționala sus.
- Copiii dumneavoastră fac sport?
- Nicole, fetița cea mare, care are 14 ani, a făcut volei. Îi place sportul, dar nu și presiunea care e în jurul ei. Trebuie să joace ca mami , ca tati. Se îndreaptă mai mult spre teatru, artă. Lui Patrick, care are 10 ani, îi place sportul are o îndemânare mare, dar joacă fotbal și îi place să fie portar. Eu sutn fericită cu ei, mândră de ei. De Nicole am zis că ori o să iubească, ori o să-l urască și într-adevăr nu prea e cu voleiul.
- Poate Cristina Pârv să se întoarcă în România sau s-a stabilit definitiv în Brazilia?
- Nu știi niciodată ce se întâmplă în viață, nu mă gândesc că nu o să mă întorc niciodată. Aș vrea mult să colaborez cu federația, cu experiența mea internațională și națională sunt convinsă că se pot schimba multe lucruri și că se pot face mult mai bine. Nu sunt aici să critic pe nimeni că nu e bine, dar se poate tot timpul puțin mai bine și sunt dispusă să ajut de acolo, de aici, nu știu de unde, dar asta mi-e dorința mare.
{{text}}