După ce zvonurile conform cărora Antoine Griezmann (27 de ani) ar putea ajunge la Barcelona au fost alimentate tot mai tare de către clubul catalan, oficialii lui Atletico Madrid au izbucnit şi au emis un comunicat în care repetă că starul francez nu este de vânzare, declarându-se nemulţumiţi de abordarea campioanei Spaniei.
Speculaţiile privind transferul s-au intensificat masiv în ultima săptămână, preşedintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, anunţând că s-a întâlnit cu agentul lui Griezmann în luna octombrie. Mai mult, şi Luis Suarez a vorbit despre transferul francezului la echipa sa, spunând că "ar fi binevenit" şi că "este mândru de faptul că Barcelona continuă să aducă jucători de o asemenea calitate".
Totul a culminat cu anunţul de marţi al Cadena Cope, potrivit căruia Barcelona ar fi informat-o deja pe Atletico că îi va plăti clauza de reziliere a lui Griezmann, în valoare de 100 de milioane de euro, fapt care îl va aduce pe atacant pe Camp Nou.
La scurt timp după aceste evenimente, Miguel Angel Gil Marin, directorul executiv al lui Atleti, a emis un comunicat pe site-ul oficial al echipei sale, manifestându-şi dezaprobarea faţă de abordarea catalanilor.
"Ne-am săturat de atitudinea Barcelonei. Când un preşedinte şi un jucător vorbesc în acest mod despre viitorul unui jucător care este deja sub un contract - şi cu doar câteva zile înaintea disputării unei finale europene - arată o absolută lipsă de respect faţă de Atletico Madrid şi fanii ei.
Poziţia noastră este una foarte clară şi a fost făcută publică în numeroase ocazii. Nu am negociat niciodată pentru Griezmann şi nici nu avem intenţia să o facem. Acum câteva luni i-am transmis personal preşedintelui Bartomeu că jucătorul nostru nu este de vânzare şi nu îl vom vinde.
În acelaşi timp, l-am anunţat că abordarea sa necoresupnzătoare este împotriva integrităţii competiţiei, mai ales că ne-am luptat la titlu împreună în acest sezon, iar Barcelona a pus o presiune constantă pe unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei noastre", se arată în comunicat.
Chiar dacă oficialii finalistei Europa League declară ferm că Antoine Griezmann este netransferabil, ESPN scrie că formaţia din capitala Spaniei nu poate face prea multe în condiţiile în care Barcelona îi va plăti clauza de reziliere în valoare de 100 de milioane de euro. În plus, chiar de această modalitate s-a folosit Atletico în vara anului trecut, când l-a adus pe Vitolo, de la Sevilla, după ce a achitat clauza de reziliere de 36 de milioane de euro.
27 de golurişi 14 pase decisive şi-a trecut în cont Griezmann în acest sezon, în cele 46 de partide bifate pentru Atleti
https://www.bbc.com/sport/football/44048877
{{text}}