Fotbal   •   Liga 4   •   ACADEMIA RAPID

Conflictul dintre Daniel Niculae și Academia Rapid e departe de a fi încheiat: "M-am simțit persiflat!"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 09 mai 2018

Deși amenința că nu va mai juca deloc, Daniel Niculae a fost pe teren în victoria reușită azi de Academia Rapid în fața lui Carmen București, 3-1, în semifinalele Cupei României, faza pe București. 

La finalul meciului, "Nico" a lăsat de înțeles că e în continuare dezamăgit de problemele cu care se confruntă giuleștenii: "S-a trecut peste tot ce am vorbit în iarnă. Mă simt persiflat", crede atacantul de 35 de ani. 

"Dacă am rămas, însemnă că nu voi mai pleca până la finalul sezonului. Nu e primul semnal de alarmă, am mai tras un semnal în iarnă, pentru că am stabilit nişte lucruri când am plecat la drum şi, din pacate, s-a trecut peste.

Au fost câteva greşeli, e normal, accepţi, a greşi e omeneşte, dar când lucrurile sunt făcute într-o direcţie, nu pot accepta aşa ceva atâta timp cât aceste lucruri se întâmplă la clubul pe care-l iubesc, pe imaginea mea, a lui Pancone şi a primarului Sectorului 1.


Cred că, dacă lucrurile nu se fac cum trebuie, noi, cei 3, vom avea de suferit şi ar fi păcat să se întâmple din partea unor persoane care nu cred că au ceva în comun cu Rapidul. Eu m-am simţit puţin persiflat, mai ales după declaraţiile din ultimele 10 zile. Ne-am întânit eu, Pancone şi domnul primar. Le-am pus la punct şi să vedem când se vor lua măsurile necesare ca acest club să fie pe făgaşul normal, discutat astă-vară şi pe care trebuie să fie Rapid", a declarat Daniel Niculae, potrivit TV Telekom Sport.

Vezi și:  VIDEO+FOTO Daniel Niculae continuă conflictul cu Academia Rapid! A fost la meci, dar n-a vrut să joace

EXCLUSIV Motivul real al plecării lui Daniel Niculae de la Academia Rapid: "Nu accept să fiu luat la mișto!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.