Marit Frafjord e tipa înaltă, cu ochii albaștri, de pe semicercul CSM-ului. Joacă pe postul de pivot și e mereu ca un ghimpe în coasta apărărilor adverse. Nu ai cum să nu o remarci.
E la primul sezon la București și se declară foarte mulțumită. Îi place atmosfera, orașul. S-a învățat și cu traficul din Capitală, mai puțin cu căldurile de peste 35 de grade, vara.
Pe lângă multele medalii câștigate cu naționala Norvegiei, 11 la număr, dintre care 7 de aur, Marit, 32 de ani, spune că mai are un loc pe tabloul ei. Vrea să câștige Liga Campionilor. A pierdut o finală cu Buducnost, dar acum nu vrea să mai piardă timpul.
- Marit, cum te pregătești pentru Final 4?
- Abia aștept meciurile. Pe de o parte e bine că am avut timp să ne pregătim, dar pe de altă abia așteptăm meciurile. Am avut câteva săptămâni bune la antrenamente, iar în ultimele zile am lucrat la detalii tehnice și tactice. E desigur cel mai mare moment al sezonului.
- E bine că v-ați mai întâlnit în acest sezon cu Gyor?
- Într-un fel e bine, dar atunci Amorim era accidentată, iar acum o să revină. În primul meci o aveau în echipă pe Mork, acum nu va mai fi, au multe jucătoare accidentate. Ne-am pregătit bine și avem o șansă bună pentru că putem juca foarte, foarte bine.
- A fost primul tău sezon departe de echipele nordice, primul tău sezon în România...
- A fost foarte bine, puțin diferit de cum e în Norvegia și Danemarca, unde am evoluat eu.
- Cum e diferit?
- La Larvik a fost ceva special, singurul lucru pe care-l făceam împreună era antrenamentul cu mingea, iar partea fizică o făceam fiecare unde voia. Desigur aveam un plan, dar dacă luni eram acasă puteam merge la o sală aproape. Putem să ne pregătim și împreună, dar aveam această libertate. Aici în România se pune mai puțin accent pe partea fizică și mai mult pe lucrul cu mingea. E un aspect pe care l-am gândit mereu că nu doar România, ci și celelalte țări din Estul Europei ar trebui să învețe din modul nostru de a ne pregăti fizic, iar noi mai avem multe de învățat cu mingea.
Nordicii cu forța, voi în Balcani cu tehnica!
- Serios?
- Da pentru că echipele din România și din țările balcanice se descurcă mult mai bine la tehnică, iar noi suntem mai atletice. Pentru mine e bine că le pot avea pe amândouă. Secundul Adi Vasile ne-a dat un program bun de pregătire fizică și cred că suntem antrenate bine atât fizic, cât și din punct de vedere tehnic. E mai bine decât m-aș fi așteptat.
- Faci exerciții și în plus?
- Nu, pentru că e de ajuns ce fac conform programului, poate uneori. (zâmbește), dar nu de prea multe ori. Îmi place să mă antrenez în sala de forță, dar și în cea de joc. Atunci când avem meciuri desigur nu pot să mă pregătesc prea tare.
- E vreo zi în care nu intri în sală?
- În zilele libere, cum a fost marți. Trebuie să găsești un echilibru, să știi când trebuie să tragi tare și când să nu te supraantrenezi. Pentru că am tras tare în aceste săptămâni, e inteligent să o iei mai ușor apoi, corpul să fie pregătit pentru ce urmează în weekend.
Genuflexiuni cu 95 de kilograme în spate
- Ce înseamnă un antrenament dur pentru tine?
- Alerg, fac niște intervale, cu tot cu încălzire ajung la 45 de minute. E destul de greu. Avem multe ședințe de pregătire cu greutăți, genuflexiuni cu greutăți. La maximum pot să mă ridic de patru ori cu 95 de kilograme. E bine!
- Te ajută acest lucru la joc?
- Nu știu, cu siguranță nu trebuie să ridici atât de mult ca să fii o jucătoare bună de handbal. Pentru postul meu, cel de pivot, e bine să fii puternică, mă ajută în atac și în apărare. Pentru o jucătoare de pe extremă nu e atât de important să fie puternică, pentru că ea trebuie să fie rapidă. Dar așa am fost crescută să mă antrenez pentru că în Norvegia antrenamentul fizic este prioritar.
- Dar antrenament psihologic?
- Nu lucrez cu un psiholog sportiv, am lucrat cu unul la echipa națională. Dar cred că sportivii se antrenează psihologic singuri, fără să știe. După un meci mereu mi-aduc aminte de aruncările proaste, dacă am ratat și îmi zic de ce nu am încercat altceva, la fel dacă am făcut un joc rău în apărare. Dar sunt mai bună la a-mi aminti greșelile decât lucrurile bune. E bine să ai puțin de ajutor psihologic, te poate ajuta la concentrare. Am lucrat la echipa națională și de atunci am deprins unele exerciții pe care le fac dacă sunt stresată sau înaintea unor meciuri importante.
- Plângi după înfrângeri?
- Nu, dar pot fi foarte nervoasă. Ești nervos pe tine, pe arbitrii sau pe echipă, dar nu cred că sunt o pierzătoare rea, uneori se întâmplă să cedezi în fața unei echipe mai bune. Nu e niciodată bine să pierzi, dar așa e mai ușor de acceptat. Dar dacă cedezi atunci când echipa ta a evoluat rău atunci e greu.
- Ai jucat doar le echipe din țările nordice, cum te-ai convins să vii în România?
- Bella Gulden mi-a fost de mare ajutor, am jucat împreună la Viborg. E o prietenă foarte bună. Îmi închipuiam că după ce voi termina contractul cu Larvik voi merge din nou în Norvegia și acolo o să fie ultima perioada a carierei mele. A fost o coincidență și mi-am zis că va fi o ultimă aventură.
- Ai gânduri de retragere?
- Încă nu, vreau să mă concentrez pe Final 4 și vom vedea după ce se întâmplă. Nu am altă ofertă și nu am stat să mă gândesc la acest lucru. Îmi place să trăiesc în prezent. Vreau să trăiesc din plin weekend-ul alături de fete și să câștigăm acest trofeu.
- Ai avut o carieră extraordinară alături de naționala Norvegiei.
- Da, dar nu am câștigat niciodată Liga Campionilor. Am jucat cu Larvik finala, dar am pierdut în fața celor de la Buducnost, înainte ca CSM să câștige.
- Deci o urăști puțin pe Cristina Neagu?
- Da, puțin (râde). După acel meci da, acum nu. Nervii nu mă țin pe o perioadă lungă de timp. Acum sper să o câștigăm împreună în acest an. Nu am fost prea inspirată când am schimbat echipele. Când eram la Byasen, Viborg a câștigat de două ori la rând, apoi am mers la Viborg și a câștigat Larvik, și apoi am mers la Larvik și tot nu s-a întâmplat. Sunt în întârziere cu un an. Sper că de data aceasta am nimerit bine.
- Dar compensezi la echipa națională.
- Sigur, primul meu campionat a fost în 2006 și ultimul în 2017. Am avut și unele perioade în care am fost accidentată, dar au fost zece ani plini.
- Cum e să ai toate medaliile posibile?
- E imens, dar atunci când ești în continuare în teren nu te uiți ce ai câștigat, mereu te gândești la următoarea competiție. Când o să renunț sau când o să fiu mai bătrână atunci o să mă pot uita în spate, la ce am realizat. Acum mă gândesc la CSM și la Final 4 nu la medaliile pe care le-am cucerit. Mi-aș dori mult să câștig Liga Campionilor pentru că e important, cu fetele de la echipă stai aproape un an, pe când la națională doar două luni. Totuși cred că medaliile de la Jocurile Olimpice au un loc special.
Ofertele pe care le-a refuzat
- Nu vrei să mai stai în România?
- Am un prieten acasă. Dar îmi place mult România. Nu știam mai nimic înainte să vin, jucasem în trecut contra celor de la Oltchim, în finală Cupei Cupelor cu Byasen în 2007, și contra celor de la Baia Mare. Erau singurele mele experiențe. Am avut oferte din România și în trecut, le-am refuzat, nu pentru că mi-e frică de aventură, dar îmi plac lucrurile să fie în zona mea de comfort. Nu m-am gândit niciodată că voi juca handbal în afară de Danemarca și Norvegia. Sunt bucuroasă că am venit aici și că am trecut prin această experiență.
- Cât timp ți-a luat să te adaptezi?
- Mi-a luat ceva timp, nu pentru că e România sau București, așa se întâmplă de fiecare dată când schimbi echipa. Ai o casă nouă, colege noi, cred că după Crăciun, când am venit din Norvegia m-am simțit ca acasă. La fel s-a întâmplat și când am ajuns în Danemarca. Trebuie să-ți găsești locul în echipă, să cunoști oamenii de la echipă, orașul. Oamenii ne-au primit bine, nu a fost greu să mă adaptez. E greu pentru că nu e acasă, și trebuie să faci dintr-un apartament din altă țara casa ta.
- Ce ai adus din Norvegia ca să te facă să simți așa?
- Nu prea multe, niște lumânări, unele lucruri de pus la geam. Apoi am fost la IKEA să-mi cumpăr niște lucruri în culorile care-mi plac. Prietenul meu lucrează în design interior și poate de aceea am ținut să-l amenajez așa cum am vrut.
- Te-a șocat ceva când ai ajuns în România?
- Poate traficul, pentru că de unde vin eu nu sunt atât de multe mașini, anul trecut am jucat la Larvik. Am trâit o perioadă și la Oslo și eram foarte nervoasă în trafic, iar când am ajuns aici mi-am zis că nu o să conduc niciodată în București. Dar mi-am revenit, e nevoie de trei sau cinci zile pentru a te adapta. Nu e vorba că e haos, ci că sunt prea multe mașini. În Larvik era o bandă, aici sunt cinci.
"În Final 4 sunt cele mai bune echipe din Ligă, toate sunt bune. Și dacă vrem să câștigăm., și asta ne dorim, trebuie să învingem pe oricine ne apare în cale" Marit Frafjord
"Merg la antrenamente gândindu-mă că acum sunt îndeajuns de bună, mereu vreau să evoluez pentru că dacă ajung în punctul în care cred că sunt bună, atunci e momentul să renunț la handbal"Marit Frafjord
"Vecinii de la bloc nu știu dacă mă cunosc, dar îmi zic CSM, știu că joc handbal și în plus cred că suntem vreo opt fete în complexul în care locuim"Marit Frafjord
"Îmi place soarele, dar 30 de grade mi se par puțin prea mult. Când am venit prima oară, era august și erau în jur de 40 de grade. Venind din Norvegia unde 26 de grade e o temperatură foarte bună vara a fost dificil"Marit Frafjord
"Nu am vizitat alte părți din România. Doar în București am mers la Casa Poporului și la casa lui Ceaușescu. Trebuia să mergem în Transilvania, dar nu am avut timp. Am încercat vin românesc și mi-a plăcut mult" Marit Frafjord
"Partea bună că ești sportiv de performanță e că poți mânca dulciuri pentru că ne antrenăm din greu. Îmi plac ciocolata, înghețata și clătitele. Nu mă feresc de nimic, dar în cantități moderate pentru că în Scandinavia au fost multe campanii despre faptul că trebuie să fii sănătos, slab" Marit Frafjord
"Vânătăile sunt un lucru normal, după meciuri mereu am câteva. Multe echipă joacă acum foarte dur în apărare. Când încerc să pătrund, nu o fac de fiecare dată cu forță pentru că aș obosi prea repede" Marit Frafjord
"Nu sunt o adversară care să joace murdar, dar dacă cineva mă ciupește pe semicerc, îi răspund cu aceeași monedă. Joc dur, dar niciodată urât. Nu sunt așa. Mi s-a spus de mai multe ori că sunt prea drăguță în apărare" Marit Frafjord
"Medaliile sunt acasă la mama, eu am păstrat doar două, cea de la Londra și una dintre ultimele cucerite. Ambii părinți au făcut volei, nu la nivel înalt. Am o familie complicată. Ai mei au divorțat și apoi s-au recăsătorit am patru frați vitregi, două surori vitrege și un frate" Marit Frafjord
"Nu prea schiez, am făcut-o în trecut, dar acum nu mai am timp. Nu mă gândesc că o să mă accidentez, dar tot mi-e puțin teamă pentru că nu vrei să te întorci la clubul tău accidentat" Marit Frafjord
Paste înainte meci
În puținele zile libere, Marit are un program lejer. "Mergem la masă la prânz, seara comandăm ceva. Îmi place să merg pe jos pe lângă râul Dâmbovița, uneori la shopping, la o cafenea sau gătesc ceva acasă, dar nu e amuzant să gătești doar pentru o persoană. Câteodată le chem la mine pe Amanda sau pe Bela". Aici are libertate totală, pentru că înainte de meci meniul e același. "Întotdeauna paste cu sos de roșii, ceva carne de pui și legume", a spus norvegianca.
Handbal pe plajă
Marit Frafjord a încercat și handbalul în nisip. "În 2001 și 2006. Nu-mi aduc aminte dacă am luat medalii, pentru că a fost de distracție. "Seamănă cu voleiul pe plajă: muzică, vreme bună. Mi-a plăcut, chiar dacă e greu în nisip. Pentru mine nu a fost atât de serios. Am vrut să ne distrăm pentru că toate fetele din echipă jucau și handbal în sală", a povestit norvegianca.
Motivație pentru momentele grele
Norvegianca în vârstă de 32 de ani crede că uneori e bine să-și urmărească evoluțiile înregistrate, iar alteori nu. "E bine să te uiți, când crezi că ai evoluat rău, pentru că probabil nu e chiar atât de neagră situația. Mă uit la meciurile mele bune atunci când nu am prea mare încredere în mine, mă uit puțin să am un sentiment bun", a explicat ea. O metodă pe care au folosit-o cei din echipa națională a Norvegiei. "Obișnuiam să ne uitam la filmulețe cu greșeli, să vedem unde nu a fost bine, poate dacă mergeam 20 de centimetri în aceea direcție, să vedem detaliile. iar apoi treceam la filmulețe, unde făceam lucrurile bine". z
Cum a ajuns din inter pivot
Valeri Putans este antrenorul care a schimbat cursul carierei lui Marit Frajford. Avea 16 ani și a ajuns la Byåsen. "E unul dintre cei mai buni tehnicieni cu care am lucrat. Când am ajuns la echipă eram inter și mi-a zis să trec pe pivot", și-a amintit ea. Un alt antrenor care a influențat-o a fost Geir Oustorp, principalul celor de la Larvik din sezonul următor. "M-a învățat să-mi placă să alerg". Dar de la Marit Brevik și Thorir Hergeirsson? "Poate suna ciudat, dar nu cred că antrenorii de la națională au făcut ceva cu mine la nivel tehnic, doar m-au modelat mai mult ca persoană. Thorir și Marit sunt foarte buni la a crea echipe, un grup unit. Am devenit o persoană mai bună după ce am lucrat cu ei, sunt adevărați lideri".
{{text}}