Astăzi începe Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. În primul meci al zilei, CSM București va juca de la ora 16:15 cu Gyor Audi ETO. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV Telekom Sport și TV Digi Sport.
Prima semifinală, cea dintre CSM București și Gyor, va fi arbitrată de doi croați: Dalibor Jurinovic și Marko Mrvica. Cei doi sunt cei mai buni arbitri croați și au oficiat la două turnee finale, Euro 2014 și Euro 2016, la feminin. Sunt la al doilea Final 4 în Liga Campionilor, după cel din 2015, când au arbitrat tot o semifinală, Vardar-Buducnost 17-27.
Cei doi croați au arbitrat de patru ori în Liga Campionilor și pe CSM București. Echipa a pierdut de două ori și a câștigat de două ori. Pe Gyor, Jurinovic și Mrvica i-au arbitrat de trei ori. Unguroaicele au câștigat două partide și au pierdut o dată!
Românce la semifinală
Scandal cu croații
Pe 15 ianuarie 2016, cei doi arbitri au fost în centrul unui scandal în timpul unui meci al celor de la CSM București. Helle Thomsen, antrenoarea de atunci a lui Midtjylland a izbucnit într-o criză de nervi la finalul meciului cu CSM București, câștigat de bucureștence cu scor 24 - 22.
Daneza a fost nemulțumită de deciziile cuplului de arbitri, iar în drumul spre vestiare a făcut semne cu mână către suporterii români, prin care sugera că CSM ar fi plătit brigada de arbitri.
Helle Thomsen a pregătit-o în acest sezon pe CSM București, între iulie 2017 și martie 2018.
{{text}}