Handbaliștii de la Potaissa Turda au câștigat categoric manșa tur a finalei Cupei Challenge, scor 33-22 în fața grecilor de la AEK Atena.
- Returul se va disputa duminică, de la ora 19:00, în Grecia.
Vezi AICI FOTO de la meci!
La a doua finală consecutivă de Challenge Cup, Potaissa Turda nu mai poate pierde trofeul. L-a ratat în 2017, învinsă de Sporting Lisabona (Portugalia), dar nu se mai poate întâmpla nimic în actualul sezon.
Irimuș, Cântec, Ghiță, Asoltanei și ceilalți jucători ai Potaissei au început meciul cu grecii de la AEK Atena foarte tare, la intimidare, dorind ca elenii să îi știe de frică. Danezul Lokken s-a lovit de căpitanul Turdei, Nenad Savici, iar sângele i-a șiroit pe față.
Degeaba au încercat să se agite pe semicerc grecii, la capitolul tehnic s-a văzut clar diferența din teren. Turda a pus repede 6 goluri pe tabelă, dar imediat a intervenit o perioadă de relaxare și AEK a revenit până la pauză la 11-14!
Ședință în vestiar
"Am crezut că se întâmplă la fel ca la precedentele jocuri. De asta am vorbit cu băieții în vestiar și am căzut de acord că nu e momentul să cedăm, că trebuie să rămânem concentrați", a dezvăluit antrenorul Horațiu Gal.
Paradele lui Irimuș au dat aripi coechipierilor și goluri au început să curgă în poarta sârbului Radulovici, cel mai bun om al grecilor. S-a ajuns la o diferență de 10, 25-15, iar trofeul putea rămâne de pe acum la Turda.
Pofta de gol a liniei de 9 metri a gazdelor a fost la cote înalte. Cântec s-a întrecut în aruncări cu Ghiță, iar rolul de marcator pe contraatac i-a revenit lui Alex Asoltanei.
Turda s-a mutat la Cluj!
Turdenii au terminat meciul cu hora bucuriei, la centrul terenului, în aplauzele celor 3.000 de suporteri care au umplut Sala "Horia Demian".
Parcă toată Turda s-a mutat la Cluj. Primarul Clujului, Emil Boc, dansează în picioare și filmează cu telefonul mobil atmosfera din sală. "Mulțumim suporterilor noștri pentru susținere. Au fost minunați. Sperăm ca nu peste mult timp să avem și noi la Turda sala de 3.300 de locuri promisă", a spus antrenorul Horațiu Gal.
Tehnicianul avertizează totodată și pentru retur. "Să nu ne credem dinainte câștigători. S-au mai întors diferențe și mai mari. Trebuie să jucăm serios și să luăm totul de la 0-0. Apoi vom avea timp să sărbătorim!", a încheiat tehnicianul.
Potaissa Turda 33
Cântec 7, Ghiță 7, Asoltanei 7, Szoke 4, Zacaciurin 2, Thalmaier 2, L. Ignat 1, Savici 1, Adomnicăi 1, D. Iancu 1. Antrenor: Horațiu Gal
AEK Atena 22
Mylonas 7, Hoggas 4, Georgiadis 3, Zampounis 2, Vrazalica 2, Perros 1, Lokken 1, Dompris 1, P. Nikolaidis 1. Antrenor: Georgios Triantafilou
"Mai avem un meci, mergem acolo să câștigăm și să aducem cupa acasă. Ne-am apărat bine, asta am dorit, să facem o diferență prin care să mergem liniștiți la Atena"
Marius Szoke"Este un avantaj considerabil, să avem grijă să gestionăm totul la ei. Noi am avut meciuri foarte grele cu nordicii în sferturi și semifinale, parcă partea noastră de tablou a fost mai grea, dar a fost meritul nostru că am ajuns aici și acum putem să ne bucurăm"
Cristi Ghiță"Am avut un sezon greu, cu deplasări lungi în Europa, care poate ne-au costat pe plan intern. Totul e bine însă dacă noi vom cuceri trofeul și vom aduce Challenge Cup la Turda"
Radu Lazăr
A patra echipă din România!
Dacă Potaissa va reuși să cucerească trofeul Challenge Cup, echipa ardeleană va deveni a patra din România care va reuși această performanță la masculin, după Steaua (2006), UCM Reșița (2007, 2008, 2009) și HC Odorhei (2015). "Ne dorim acest trofeu pentru a salva cât de cât sezonul. E o performanță mare pentru noi, o echipă mică, și rezultatul e și mai merituos cu cât e obținut aproape în totalitate cu jucători români. E un sezon bun și pentru handbalul românesc și nu putem decât să ne bucurăm că am contribuit și noi", a declarat antrenorul Horațiu Gal.
10.000de fani îi vor încuraja pe grecii de la AEK Atena în meciul retur care va avea loc pe 20 mai, de la ora 19:00
12intervenții a avut în meciul de aseară portarul Ionuț Irimuș, cu două mai mult decât omologul său, sârbul Radulovici
Desfășurarea partidei
min. 60: Cîntec stabilește scorul final în ultima secundă a jocului! 33-22
min. 58: Ne desprindem la 11 goluri, avantajul maxim avut. 32-21
min. 45: Asoltanei are o viteză în plus față de adversari. Înscrie al 3-lea gol pe contraatac. 29-19
min. 51: Dragoș Fleșar intră în poartă pentru o lovitură de la 7 metri. Intervine în prima fază, dar mingea se scurge în plasă. 27-18
min. 47: Marcăm din inter dreapta. Toată sala este în picioare. 26-17
min. 43: Irimuș a ridicat un zid în fața porții! Turda se distanțează pe tabelă. 23-14
min. 40: Asoltanei este încă o dată letal pe contraatac. 22-13
min. 34: Potaissa începe excelent repriza secundă! 17-12
A început partea secundă!
S-a terminat prima repriză! Turda are un avantaj de 3 goluri, 14-11.
min. 23: Horațiu Gal cere primul time-out al partidei. 12-8
min. 21: Irimuș are o nouă intervenție grozavă. Szoke marchează cel de-al 3-lea gol al serii. Jucăm două minute în inferioritate numerică. 11-6
min. 19: Asoltanei finalizează un contraatac purtat în 4 jucători. 10-5
min. 18: Primul timp de odihnă al partidei este cerut de greci. 9-5
min. 15: Thalmaier are mâna sigură astăzi, cu două goluri marcate din două aruncări, ambele dintr-un unghi mic. 7-5
min. 13: Savic câștigă lupta fizică pe semicerc și punctează pentru prima dată. 5-3
min. 10: Irimuș își intră în mână. Are primele două parade. Grecii rămân în inferioritate, dar ratăm dintr-o poziție ideală, din extrema stângă. 4-3
min.8: Irimuș este învins pentru a 3-a oară consecutiv, de pivotul grecilor. Răspundem rapid in inter dreapta. 3-3
min.6: Zampounis înscrie primul gol al grecilor, din extrema dreaptă. 2-1
min. 2: Cîntec lovește bara cu o lovitură de pe semicercul de 9 metri. 1-0
A început partida.Turda are lovitura de începere.
Potaissa Turda poate aduce al 2-lea trofeu european pentru handbalul românesc în 2018, după Cupa EHF câștigată de fetele de la SCM Craiova (Vezi imagini cu bucuria oltencelor!). Turda s-a calificat dramatic în finală, recuperând un deficit de 5 goluri în ultimele 17 minute ale manșei retur cu IBV Vestmannaeyjar. A câștigat în final la 4 goluri, exact diferența de care avea nevoie.
Adversara de astăzi, AEK Atena, a produs surpriza în semifinale, depășind o formație mult mai bine cotată, Madeira, din Portugalia.
{{text}}