Fotbalul mondial a fost lovit azi de o nouă tragedie. Fostul fundaș Jlloyd Samuel a murit la vârsta de doar 37 de ani după un cumplit accident de mașină.
Originar din Trinidad&Tobago, pentru care a strâns două apariții în prima reprezentativă, Jlloyd Samuel a evoluat de-a lungul carierei pentru Aston Villa, unde și-a început cariera, Gillngham, Bolton, Cardiff, Esteghlal, Paykan și Egerton.
240 de apariții
a strâns Jlloyd Samuel în Premier League
Diseară, Aston Villa va disputa returul semifinalei play-off-ului pentru promovarea în Premier League cu Middlesbrough. Meciul va fi precedat de un moment de reculegere, iar jucătorii vor intra pe teren cu banderole negre în memoria lui Jlloyd Samuel.
Decesul lui Samuel vine la doar un an și o lună după ce Ugo Ehiogu, fostul său coleg din apărarea Aston Villa de la sfârșitul anilor '90 murea în urma unui stop cardiac suferit la baza de antrenamente a lui Tottenham, unde pregătea echipa U23 a lui Spurs.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
{{text}}