Suporterii dinamoviști au creat mari probleme la meciul din această seară cu Juventus București, 0-2 (Detalii AICI). După ce și-au bătut joc de momentul de reculegere pentru Cristian Țopescu, ultrașii "câinilor" l-ar fi agresat pe Florin Dulică, operatorul TV Digi Sport care filma în spatele porții dinspre peluza ocupată de fani.
Informația a fost dezvăluită de comentatorul Ionuț Angheluță, care i-a criticat în termeni duri pe suporterii dinamoviști:
"Operatorul nostru a fost bătut de suporterii lui Dinamo, niște golani. Dinamoviștii arată mizeria de care sunt în stare. Ar trebui ca meciurile din Liga 1 să beneficieze de măsuri de securitate mai mari. O galerie absolut de toată jena a avut Dinamo în această seară".
Conform TV Digi Sport, cameramanul ar fi fost lovit de Elias Bucurică, liderul galeriei dinamoviste care tocmai a terminat de ispășit un an de interdicție după ce intrase pe teren la un derby cu FCSB din aprilie 2017.
Suporterii dinamoviști i-ar fi aplicat o corecție fizică celui care administra camera TV de lângă fanii dinamoviști. FOTO: Captură TV Digi Sport
Florin Dulică, cameramanul lovit de suporteri. Foto: ziaruldinmuscel.ro
"Am fost lovit, am primit o palmă, m-au împins, dar nu sunt în spital"
Florin Dulică, cameraman TV Digi Sport"Am făcut verificări, împreună cu Jandarmeria și cu observatorul, și nici pe departe nu s-a întâmplat ceea ce s-a scris, și anume că ar fi fost lovit operatorul. A fost o glumă, la un moment dat l-a bătut cineva pe umăr și i-a transmis: «Uite, noi cântăm, filmează-ne și pe noi!». Asta a fost tot, putem dovedi și cu imagini. Chiar nu știu de ce a plecat de acolo cameramanul"
Bogdan Bălănescu, secretar general Dinamo, la TV Digi Sport
{{text}}