Barcelona câștigă Clasicul puterii financiare cu Real, ambele fiind depășite valoric de Man. United. Cluburile din Premier și Bundesliga le amenință serios însă supremația.
Campioana Spaniei e mai puternică decât campioana Europei. La nivel de brand, Barcelona face rocada mare cu Real Madrid, conform studiului pe 2018 publicat de Branding Finance, devenind noul lider mondial. Deși au cucerit trei Ligi în ultimele 4 ediții, Los Blancos au cedat primul loc din cauza sezonului prost în LaLiga, însă, mai ales, ca urmare a expansiunii azulgrana pe piețele din China, India și SUA și a contractelor de sponsorizare. Barca a ajuns la un coeficient BSI de 96,6, față de 95,4 anul trecut, iar valoarea brandului - al treilea în lume - a crescut cu 93 de milioane $.
Salt Real de 11%
Deși l-au pierdut pe Neymar, vândut la PSG, și au început sezonul cu un antrenor nou, Valverde, catalanii au câștigat Clasicul Brandurilor prin acordurile cu Rakuten, 65 de milioane $ anual, și cu Nike, 155 de milioane. Real nu a rezistat presiunii doar prin aportul Fly Emirates (85 miliioane $), sponsorul de tricouri cu cea mai vastă expunere mondială, partener și cu Arsenal, Milan și PSG.
Puterea brandului a rămas practic neschimbată, dar valoarea a făcut un salt de 11 procente (154 de milioane), față de Barca (7%) și Man. United (9%), în continuare dominantă globală detașată.
Englezii și nemții vin tare din spate
Șase din primele 10 cluburi și 18 din Top 50 ca valoare a brandului provin din Premier League. Sare mult în evidență "explozia" lui Man. City, 30 de procente și 310 milioane $ (numai 4% plus ca putere), datorată primului titlu câștigat cu Guardiola și stilului care cucerește piețele emergente asiatice.
La fel și creșterea finalistei Ligii, Liverpool, 33% comparativ cu 2017 și un loc mai sus ca putere. Germanii vin și ei tare din urmă, beneficiind de stadioanele pline din Bundesliga și de saltul ratei de conștientizare (51%). Bayern a progresat ca valoare cu 15 procente, dar a scăzut ca putere. Nemții au ajuns să aibă 13 echipe în primele 50, cu Leipzig zburând senzațional de pe 45 pe 16, ajutată de locul 2 din stagiunea trecută și de prezența în grupele Ligii și apoi în Europa League.
140de procente e creșterea valorii brandului lui RB Leipzig, cu 348 de milioane $ peste cota din 2017
475 de milioane de dolarieste saltul față de anul trecut al valorii brandului reușit de Inter. Datorită pieței chineze, +119%
TOP 10 CELE MAI VALOROASE BRANDURI
Club Țară Cotă Variație
1. Man. United Anglia 1.895 +9
2. Real Madrid Spania 1.573 +11
3. Barcelona Spania 1.511 +7
4. Bayern Germania 1.406 +15
5. Man. City Anglia 1.331 +30
6. Liverpool Anglia 1.204 +33
7. Chelsea Anglia 1.195 -4
8. Arsenal Anglia 1.083 +15
9. PSG Franța 913 -10
10. Tottenham Anglia 764 +10
* Cifrele sunt în milioane $, raportându-se în procente la 2017
TOP 10 CELE MAI PUTERNICE BRANDURI
Club / Țară / Coeficient /Variație loc
1. Barcelona Spania 96,6 +1
2. Real Madrid Spania 96,2 -1
3. Man. United Anglia 94,6 +1
4. Bayern Germania 93,1 -1
5. Liverpool Anglia 92,2 + 1
6. Arsenal Anglia 90.4 + 1
7. Chelsea Anglia 89,5 + 1
8. Juventus Italia 88,9 -3
9. Man. City Anglia 88,6 -
10. Tottenham Anglia 84,3 +5
{{text}}