Abia revenită după o accidentare care a ținut-o departe de teren aproape 8 luni, Anastasia Lobach s-a accidentat iar. Bielorusa are șanse minime să rămână la CSM.
CSM București va trebui să-și caute pivot după ce Anastasia Lobach, bielorusa care făcea parte din planurile echipei pentru sezonul viitor, s-a accidentat marți seara, în meciul cu Dunărea Brăila.
Internaționala bielorusă abia revenise pe teren după ce se operase de ligamente la genunchiul drept în august 2017. Marți seara, Lobach a început ca titulară și marcase de două ori în primele 10 minute ale partidei cu Brăila. În minutul 11 însă, pivotul a interceptat o minge, a plecat pe contraatac, dar a căzut pe teren fără a fi incomodată de cineva. Anastasia a pus imediat mâna pe genunchiul drept, același la care avusese probleme și a fost scoasă pe brațe de coechipiere.
Cu ochii în lacrimi, Nasti cum îi spun colegele, a fost consolată pe margine de cele două portărițe ale CSM-ului, Paula Ungureanu și Jelena Grubisici, dar și de Daria Ilina, jucătoarea Brăilei, care a rămas lângă ea pe tot parcursul meciului, rusoaica nefiind trecută pe foaia de joc a partidei cu CSM.
Nu a semnat noul contract!
Lobach a urcat la final, alături de coechipiere, pe podiumul de premiere, primind medalia de campioană. Din păcate pentru ea, Lobach nu apucase să semneze un nou contract cu CSM București. În aceste zile urma să se întâlnească pentru a bate palma pentru o nouă înțelegere.
În aceste condiții, e greu de crezut că CSM va mai conta pe bielorusă, având în vedere că și Oana Manea a anunțat că vrea să devină mămică și că poate lăsa echipa în orice moment. CSM București se va baza din vară pe serviciile sârboaicei Dragana Cvijici, transferată de la Vardar Skopje, dar va trebui acum să mai caute încă un pivot. Norvegianca Marit Frafjord, care a jucat în acest sezon la CSM, a anunțat că se retrage.
Oferte de la multe echipe
Lobach a jucat în România pentru prima dată la Dunărea Brăila. De acolo a plecat la campioana Rusiei, Zvezda Zvenigorod, pentru ca apoi să se întoarcă în România, la HCM Baia Mare. După un alt sezon acasă, la Minsk, Lobach a revenit în România la CSM București, pentru care a jucat în ultimele două sezoane. La 30 de ani, Anastasia avea foarte multe oferte de la echipe din prima ligă, dar aștepta să vadă dacă va putea rămâne la CSM București. Acum, bielorusa trebuie să-și recalculeze planurile, având în vedere că va trebui să stea din nou o vreme destul de lungă pe marginea terenului.
7 goluri a marcat Anastasia Lobach în acest sezon pentru CSM București, ea fiind însă mult timp accidentată
{{text}}