În minutul 36 al meciului Sepsi - ACS Poli, 3-0, Denis Haruț s-a lovit violent cu Benjamim Kuku și a rămas inconștient.
Fundașul dreapta de 19 ani de la Poli a fost dus de urgență la spitalul din Brașov, unde i s-au făcut mai multe analize. Acesta a transmis azi un mesaj prin care anunță că este în afara oricărui pericol și se va alătura lotului echipei sale.
"Vă mulțumesc tuturor pentru încurajări și pentru gândurile bune. Investigațiile de azi dimineață au ieșit bine, iar acum sunt în drum spre Timișoara unde voi reintra în programul echipei cât de curând. Multa sănătate tuturor!", a scris Haruț pe Facebook.
Antrenorul Adrian Neaga a confirmat, pentru Gazetă, că nu mai contează pe el: "Nu cred că o să mai joace până la finalul stagiunii. Eu am să mă sfătuiesc și cu medicul nostru, însă lovitura pe care a primit-o la tâmplă a fost foarte puternică".
"Le mulțumesc medicilor din Sfântu Gheorghe, celor de la ambulanță și oficialilor de la Sepsi pentru tot ajutorul primit", a ținut să mai spună Neaga.
{{text}}