Rusoaica Maria Sharapova, 31 de ani, a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, 20 de ani, scor 6-7 (6), 6-4, 7-5, într-un duel al generațiilor care a produs scântei în sferturi, la Roma!
Primele două seturi au fost senzaționale. Jelena Ostapenko a condus 5-2 în primul, doar pentru a se vedea egalată și dusă în tiebreak, acolo unde rusoaica Maria Sharapova s-a înclinat după câteva puncte pe viață și pe moarte, la 6!
Al doilea set, cu toată încărcătura luptei dintre o cvintuplu câștigătoare de Grand Slam și campioana de la Roland Garros 2017, s-a terminat după un break reușit târziu de rusoaică, 6-4 pentru Sharapova.
Tensiunea a continuat. Maria Sharapova a părut să se desprindă definitiv, la 5-2 în setul 3, a servit pentru a închide meciul, dar Jelena Ostapenko, cu încăpățânarea și loviturile câștigătoare tradiționale, a întors scorul, 5-5!
Maria a strâns rândurile, a forțat la 6-5 pe propriul serviciu, a închis meciul și o așteaptă pe Simona Halep.
{{text}}