Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CAMPIOANĂ

CFR CLUJ CAMPIOANĂ // Dan Petrescu, entuziasmat la conferință: "În China i-am îmbătat pe toți!" » Cum și-a ridicat vestiarul după remiza cu FCSB: "A fost o tactică de-a mea, mi-a fost un pic teamă că o să cedeze"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Raymond Füstös   —  luni, 21 mai 2018

Entuziasmat după un nou titlu cucerit în Liga 1, Dan Petrescu a făcut spectacol la conferința de presă după fiesta de la Cluj. "Bursucul" a dezvăluit care a fost cel mai greu moment din parcursul fabulos al CFR-ului, dar și care sunt șansele campioanei în Champions League.

"Mă bucur că am închis gura la 90% din presă, dar cel mai important este că jucătorii mei au meritat 100% titlul. Felicitări pentru Alexandru Tudor, chiar nu mă așteptam să fie așa corect astăzi. Suntem invincibili în 2018, cred că acest aspect arată forța acestui club.

E posibil să avem cea mai bună apărare din Europa cu doar 19 goluri primite. Clar, lumea vrea 5-0, 7-0, poate o să vină un antrenor care să câștige la asemenea scoruri. Asta vrea lumea, eu asta am văzut și auzit, nicio problemă, să-și caute astfel de antrenor! Acesta e stilul meu, să joc defensiv. Eu am zis încă de la început că apărarea este cheia, deși am avut multe critici. Per total, echipa cea mai bună a luat titlul.

Cred că doar un miracol ne-ar duce în grupele Champions League, dar eu cred în miracole! Ca să bată cineva CFR atât timp cât Dan Petrescu este antrenor, va fi foarte greu. Cu acest grup extraordinar pe care l-am creat, cred că ne putem bate de la egal la egal cu orice echipă.


Am un contract semnat, dacă nu vreau să-l respect, trebuie să plătesc o clauză mare, dacă voi fi dat afară, conducerea va trebui să plătească o clauză mare.

În China, când am câștigat Cupa, nu știau băieții cum să se bucure, nu au câștigat nimic în viața lor. I-am îmbătat pe toți! La fel a fost și la Târgu Mureș, nu știau jucătorii ce să facă. Am avut norocul să merg la echipe care nu au câștigat niciodată un trofeu, dar la CFR e altfel, are deja 4 titluri. Oricum, în noaptea asta nu vreau să dorm!

Cel mai greu moment din cariera de antrenor a fost când am mers la Rapid, pentru că nu eram dorit. Au fost multe situații grele la CFR, mai ales acele egaluri din play-off, dar poate cel mai greu moment a fost după egalul cu FCSB de la București. Am intrat în vestiar și am luat fiecare jucător în parte: «Măi, tu vrei să câștigi campionatul? Dar tu vrei?". A fost o tactică de-a mea, mi-a fost un pic teamă că o să cedeze, dar toți mi-au răspuns că sunt pregătiți!".

Vezi și: 


FOTO + VIDEO CENTENAR în Gruia! CFR Cluj este campioana 100 a Ligii 1, după 1-0 cu Viitorul! Al patrulea titlu din istoria clubului ardelean, care o egalează pe U Craiova

CFR CLUJ CAMPIOANĂ // GALERIE FOTO Fiesta la Cluj! » Imaginile bucuriei: cum au celebrat fotbaliștii CFR-ului al 4-lea titlu din istorie

Dan Petrescu a dat recital după un nou titlu ca antrenor: "Dacă jucam ca Barcelona, ne băteam cu Dinamo pentru locul 8" » Îi atacă pe contestatari

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.