Steaua a mai pierdut un titlu, Gigi Becali tot n-a înțeles nimic. Și nici nu își va mai schimba năravurile la 60 de ani, așa că toți cei care încă țin cu echipa asta trebuie să se consoleze: clubul nu se va mai însănătoși.
O statistică îngrijorătoare spunea că 40% din elevii români de gimnaziu sunt analfabeți funcțional – adică știu să citească, dar nu înțeleg cu adevărat ce citesc, nu au gândire critică și nu pot face raționamente elementare.
Gigi Becali este ceea ce se poate numi un analfabet funcțional în fotbal. Decide totul în club, se uită la meciuri, toată ziua e cu nasul în fotbal, dar nu înțelege mare lucru. Practic, poate face doar operațiunile de bază ale unui negustor. Cumpără și rulează multă marfă, uneori nimerește ceva de calitate, revinde la suprapreț și i se pare că e un geniu al comerțului. Uneori dă telefon la pauză în vestiar și face o schimbare care se nimerește a fi inspirată, hop!, i se pare că e și un geniu al fotbalului. Hai, gata cu școlile de antrenori, am rezolvat io din lojă, pac-pac, că mă pricep, hă-hă-hă!
În fapt, ce face el se numește, simplu, bișniță. Totul pentru bani, pentru că întreaga existența lui Gigi Becali are în centru un purcoi de bani, nu există niciun alt sens al vieții. Titlul primului interviu dat de el în presă, prin anul 2000, era “Unde pun eu banii pune Dumnezeu mâna!”. Iată, așadar, Ăl de Sus era implicat cu japca încă din proiectele timpurii ale lui Becali, deși se spune că trufia și lăcomia nu sunt aplaudate dincolo de nori.
Îl urmăresc pe Gigi Becali de aproape 20 de ani, de când Pițurcă îl tot ispitea să-și toace banii nu doar în lungi nopți de poker la hotelul Lido, ci și întru salvarea unei echipe de fotbal căpușată de epoleți. Era vremea în care Steaua se zbătea între zgârcenia fraților Păunescu și incompetența profundă a unui Minister al Apărării care acum pozează în bătrânică jefuită pe întuneric, deși atunci tocmai terminase de ronțăit toate milioanele din conturile clubului de fotbal, pregătindu-l de faliment.
Revenind, Becali a intrat în fotbal sălbatic, rudimentar, egocentric. A trecut o viață de om și nu pare să fi evoluat nici măcar un milimetru. Ba din contră, e din ce în ce mai convins că fotbalul s-a inventat numai și numai ca să-i ofere lui o scenă pentru exhibiționism.
Gigi Becali a transformat un fost mare brand într-un șir de consoane și domină până la nebunie un club în care vrea să hotărască tot, de la emblemă (pariu că doar el putea avea acest gust desăvârșit de a alege ca logo un guguloi roș-albastru cu freză de Bart Simpson în mijloc) până la tactică și de la jucători până la meniul de prânz din cantonamente. Probabil și șoferul autocarului și-a luat hands-free, stresat că l-ar putea suna patronul în trafic să-i spună cum să schimbe vitezele și când să intre în depășiri.
Gigi Becali a pierdut 3 titluri consecutive aproape exclusiv pe mâna lui, strivind orice competență din jurul său și încoronându-se ca unică sursă a deciziilor în club. O dată o nimerește, de 7 ori nu. Păcănele cu istoria. Bișniță cu destinele unor oameni. Jonglerie cu pasiunile unor tribune.
Încă se păcălește că face niște bani, că mai dă un tun pe an în Europa, că mai umple stadioane, că sunt oameni care îl aplaudă. Poate suporterii au fost anesteziați pentru că eșecurile din ultimii ani n-au venit în fața unor rivale istorice. Dar granițele fotbalului se reașază mereu. Dinamo nu va rămâne la nesfârșit o echipă de pluton, în B deja se desenează planuri curajoase pe la Ploiești sau Cluj, Craiova se face tot mai mare, iar politica poate sufla în pânzele unor hibrizi ca FC R București sau CSA.
Și când se va trezi înghesuit în Liga 1 de echipe cu istorie și valori, Becali va realiza poate că ar fi trebuit să demisioneze de mult din poziția de patron – manager – antrenor – preparator - contabil – designer – șofer – masor – bucătar – paznic - psiholog - analist al Stelei. Până atunci va tot număra eșecuri rușinoase. Și nu va avea pe cine să dea vina pentru ele.
{{text}}