International   •   Campionate   •   ARSENAL

Surpriză de proporții în Anglia » El va fi noul antrenorul al lui Arsenal! Va fi prezentat în această săptămână

Unai Emery, în stânga // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 22 mai 2018

Unai Emery, schimbat la PSG cu Thomas Tuchel, s-a înțeles cu Arsenal, înlocuindu-l pe Arsène Wenger.

Arsenal are un nou manager. Este spaniol, dar nu e Mikel Arteta, așa cum se aștepta. Chiar și jucătorii "tunarilor" se pregăteau de Arteta, fost căpitan al londonezilor, acum asistentul lui Guardiola la Manchester City. Nu mai vine.

În ultima clipă, directorul executiv al lui Arsenal, Ivan Gazidis, s-a răsucit. Și l-a refuzat pe tehnicianul în vârstă de 36 de ani, preferând tot un iberic, însă cu zece ani mai mare. El este Unai Emery. 

O decizie surprinzătoare pe "Emirates". Emery a plecat de la PSG, pentru că PSG nu l-a mai vrut, după doi ani în care campioana Franței a fost eliminată de două ori din "optimile" Ligii. Prima dată, după o dublă manșă stupefiantă: 4-0, 1-6 cu Barcelona.


Potrivit presei insulare, "Unai acceptă însă un buget de transfer mai mic și controlul strict al conducerii". 

În același timp, bascul l-a impresionat pe Gazidis cu planul său, promițând că Arsenal va face spectacol. În cartea biografică, el a scris: "Fanii vor ca emoțiile lor să iasă la suprafață și singura cale ca acest lucru să se întâmple e să le oferi o echipă ce transmite emoție. O echipă de atac, intensă, care să lupte, să marcheze multe goluri. Să fie performantă".  Emery va fi prezentat chiar în această săptămână la "tunari". 

7 trofeea cucerit Unai Emery în doi ani la Paris Saint-Germain

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.