Eric Bicfalvi a ajuns, alături de Ninu şi Dino Eze, la Buzău
Marius Lăcătuş a conturat lotul în vederea returului. În planurile sale nu au mai intrat Bicfalvi, Ninu şi Dino Eze. Cei trei jucători au fost împrumutaţi pînă la vară la Gloria Buzău, echipă la care mai evoluează alţi patru jucători ai roş-albaştrilor. "Am reuşit să luăm trei fotbalişti foarte buni, care sînt sigur că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, salvarea de la retrogradare", a spus antrenorul buzoienilor, Ştefan Stoica.
Adus în vară de la Jiul Petroşani ca o mare speranţă, Bicfalvi era unul dintre preferaţii lui Gică Hagi, fostul antrenor al Stelei, dar în această iarnă a fost folosit sporadic în meciurile amicale din turneele de pregătire. "Bicfalvi, Ninu şi Eze vor merge la Buzău, pentru că acolo vor avea şansa să joace. Sînt fotbalişti tineri, care au nevoie de meciuri, pentru a creşte în valoare", a declarat managerul general al Stelei, Adrian Ilie.
În cazul în care se vor materializa transferurile lui Lovin şi Rada în Rusia, Ninu sau Bicfalvi ar putea fi rechemaţi în Ghencea.
7 jucători sînt în acest moment împrumutaţi de Steaua la Buzău, pe lîngă cei trei în Crîng evoluînd Liţu, Simion, Filip şi Tudose
Cristocea spre Ungaria
Mijlocaşul Stelei, Vasilică Cristocea, este foarte aproape de a ajunge la o echipă din prima ligă a campionatului ungar. Cristocea a refuzat săptămîna trecută o ofertă de transfer de la UTA.
Ceahlăul insistă pentru Croitoru
Gruparea nemţeană insistă pentru transferul lui Marius Croitoru. Gheorghe Ştefan îl doreşte foarte mult, iar jucătorul este de acord cu condiţiile financiare oferite de gruparea de sub Pietricica.
Zaharia în impas
Transferul lui Dorel Zaharia la Tianjin Teda s-a complicat, gruparea chineză amînînd un răspuns final. "Aşteptăm să vedem dacă plătesc cei 500.000 de euro pentru Zaharia", a spus Adrian Ilie.
{{text}}