România va juca pe 31 mai și pe 5 iunie două partide de verificare, cu Chile și Finlanda.
Pentru aceste două partide, selecționerul Cosmin Contra l-a chemat pe Mihai Pintilii, dar mijlocașul celor de la FCSB s-a accidentat și nu va fi apt. Astfel, Contra a decis să-l convoace pe mijlocașul celor de la Viitorul, Tudor Băluță, anunță site-ul Federației Române de Fotbal.
Băluță, 19 ani, a fost un jucător important pentru Viitorul în acest sezon, bifând 24 de partide în acest sezon pentru echipa lui Gică Hagi. În plus, acesta a făcut parte din lotul naționalei sub 19 ani la Turul de Elită, având 3 meciuri și un gol.
Certat de Gică Hagi
Gică Hagi, managerul celor de la Viitorul, i-a reproșat lui Cosmin Contra că nu a convocat mai mulți jucători de la echipa sa pentru aceste două partide, enumerându-i pe Ianis Hagi și Bogdan Țîru.
"Cine comandă lucrurile? Toate indiciile mele duc spre acest lucru, că se fac convocările prin spate. Sunt prea mulţi de la Viitorul? Poate se supăra cineva, Cosmine, care ţi-e drag ţie. Şi poate face convocările. m crescut campioni. Campionul a creat campioni, asta nu înţelege Cosmin. Dacă vrei să ajungi antrenor mare, ia campioni, Cosmine! Ăştia au sânge de campioni, au personalitate!", spunea Gică Hagi pe 11 mai. (Vezi aici conferința integrală)
Viitorul dă doi jucători la națională, Tudor Băluță și Alexandru Cicâldău.
Lotul preliminar al României
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 49/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj, 2/0), Romario Benzar (FCSB, 11/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 25/0), Ionuț Nedelcearu (UFA, 1/0), Mihai Bălașa (FCSB, 2/0), Alin Toșca (Benevento, 11/0), Nicușor Bancu (CS U Craiova, 2/0)
Mijlocași: Alexandru Cicâldău (FC Viitorul, 1/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 0/0), Paul Anton (Anji Mahacikala, 2/0), Dragoș Nedelcu (FCSB, 1/0), Constantin Budescu (FCSB, 9/4), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 21/7), Dorin Rotariu (Royal Mouscron-Péruwelz, 5/1), Dennis Man (FCSB, 1/0), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 34/4), Alexandru Mitriță (CS U Craiova, 2/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 14/1), Adrian Stoian (Crotone, 1/0), Gheorghe Grozav (Bursaspor, 25/5)
Atacanți: George Țucudean (CFR Cluj, 4/1), George Pușcaș (Novara, 0/0), Alexandru Băluță (CS U Craiova, 4/1)
- România - Chile se joacă pe 31 mai, de la ora 17:00, în Austria, iar România - Finlanda are loc pe 5 iuni, de la 20:30. Meciurile vor fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe ProTV.
{{text}}