Campionate

"Om mic!"

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Insultat de adversari, Mutu a fost criticat de Baiocco pentru că i-a ridiculizat pe sicilieni

Nu uită şi nici nu iartă. Mai ales cînd e vorba despre sicilieni. Mutu a avut mereu necazuri cînd a dat ochii cu Palermo şi cu Catania. Preşedintele Zamparini l-a făcut "ţigănuş şmecher", iar Baiocco l-a ameninţat cu fraza "îţi rup capul, ţigan de rahat!". Adrian le-a dat replica în teren.


Ultimul episod, duminică. Avertizat de păţania din meciul cu Atalanta, în care Fiorentina a fost egalată în prelungiri, "Briliantul" a încercat să tragă de timp. Ar fi fost păcat ca golul său de 14 carate să nu coincidă cu un nou triumf viola. Fentele ironice şi dansul cu mingea executat în faţa lui Baiocco i-au scos din minţi pe cei de la Catania. Căpitanul n-a suportat, sărind la român: "O fi el jucător mare, dar dacă îşi bate joc de adversari, face parte din lumea a treia a fotbalului! A demonstrat ce om mic e. Îl prefer pe unul care ne dă 6 goluri". Susţinut de Mascara: "Mutu mai are destul pînă să ajungă mare. Un campion este şi un lider în privinţa comportamentului".
"Fenomenul" s-a apărat: "M-au provocat cu o ploaie de insulte şi nu le-am zis nimic. Cînd am mingea, fac ce vreau, însă îmi respect adversarii. S-au iritat că au pierdut". Mutu a terminat partida cu două copci la ureche şi cu ochiul umflat, în urma aterizării forţate după o "foarfecă".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.