Liga 1

EXCLUSIV S-au judecat cererile depunctare pentru FCSB și CFR Cluj » Când aflăm verdictul de la Comisia de Disciplină

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 23 mai 2018

Comisia de Disciplină a FRF a judecat din nou azi cazurile în care FCSB și CFR Cluj cer depunctarea reciprocă.

Potrivit surselor GSP.RO, membrii Comisiei de Disciplină au rămas în pronunțare. Cel mai probabil, un verdict va fi dat vineri.

CFR Cluj a solicitat amendarea lui Gigi Becali pentru declarații xenofobe și depunctarea celor de la FCSB.

FCSB a cerut suspendarea lui Dan Petrescu pentru 16 etape și depunctarea CFR-ului, acuzând că antrenorul aduce prejudicii imaginii fotbalului românesc prin declarațiile în care susținea că FCSB e ajutată și că CFR este dezavantajată de arbitri.

"Declarațiile date de Dan Petrescu sunt mult mai grave decât cele ale lui Gigi Becali. Face acuzații concrete. Acuză de hoții, de lucruri grave. Nu le dă cineva care nu are nicio legătură cu clubul în acte. Mi se pare ciudat să depunctezi ambele echipe. Dacă ne depunctezi pe noi, automat și ei trebuie depunctați"
Mihai Stoica la TV Digi Sport, pe 24 aprilie

"Mă lupt împotriva ungurilor! Cum să fie CFR campioană în centenarul României? Orban, premierul Ungariei, vrea cu disperare CFR campioană. Eu, Becali, îi spulber pe toți. Să nu creadă ei vreodată că o să-i mai ajute arbitrii, în centenarul României!"
Gigi Becali, la începutul lunii februarie 

CE PREVEDE ARTICOLUL 52, ALINEATUL 5 DIN REGULAMENTUL DISCIPLINAR, ÎN BAZA CĂRUIA AU FOST CERUTE DEPUNCTĂRILE: 

"Declaraţiile făcute de persoanele care sunt de natură să prejudicieze imaginea fotbalului cum ar fi, dar fără a se limita la: corectitudinea desfăşurării jocurilor de fotbal, cele privind prestaţia arbitrilor, încălcarea unor prevederi regulamentare, activitatea unor persoane care intră sub incidenţa prezentului regulament, plata unor sume de bani pentru simularea partenerilor de competiţie sau altele asemenea care nu sunt dovedite, se sancţionează la prima abatere cu măsura suspendării de la 8 la 16 jocuri pentru jucători sau antrenori şi de la 6 la 12 luni pentru oficiali şi penalitatea sportivă de la 5.000 de lei la 300.000 de lei, iar clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a trei puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa din categorie superioadă"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.