Campionate

Bănuit că a intrat în mafie! Fostul atacant al lui Juve riscă să-și petreacă următorii 6 ani la închisoare

Iaquinta, în centru, a fost coechipier cu Mutu la Cesena. Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Pavel  —  miercuri, 23 mai 2018

Fostul internațional italian Vincenzo Iaquinta ar putea ajunge în spatele gratiilor, după ce procurorii au cerut șase ani de închisoare pentru cel care a trecut pe la Juventus sau Udinese.

Iaquinta este acuzat de posibila implicare într-o organizație mafiotă. Peninsularul ar fi deținut ilegal mai multe arme, ar fi încercat să fraudeze fiscul italian, fiind asociat cu mai mulți cămătari și criminali din Mafie.

Fostul atacant al celor de la Juventus este anchetat într-un dosar în care au mai fost puse sub acuzare alte 147 de persoane. Printre acestea se numără inclusiv tatăl lui Iaquinta, Giuseppe, care riscă până la 19 ani de pușcărie.

Asociația din care au făcut parte membrii familiei Iaquinta este ”Ndrangheta”, o organizație criminală cu sediul în Calabria, regiunea din care provine fostul star al fotbalului italian. Acesta ar fi fost implicat în acțiunile pentru care este cauzat încă de pe vremea în care activia în fotbalul profesionist, la Cesena, în anul 2012.

Vincenzo Iaquinta, acum în vârstă de 38 de ani, a debutat în fotbalul mare în 1996, la Reggiolo. De-a lungul carierei, acesta a mai trecut pe la Padova, Castel di Sangro, Udinese, Juventus și Cesena. Iaquinta se poate lăuda cu 40 de convocări la ”Squadra Azzura”, în perioada 2005-2010, reușind șase goluri în tricoul naționalei.

sursa: thesun.co.uk

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.