Mitriță este optimist înaintea finalei de Cupă cu Hermannstadt, iar fanii olteni vor să pună monopol pe Arena Națională.
Oltenia fierbe din nou! Alb-albaștrii se pregătesc să joace finala Cupei României și să aducă primul trofeu în Bănie după o pauză de un sfert de veac. Elevii lui Devis Mangia au atins deja trofeul la Craiova în cadrul unei acțiuni publicitare. Iar Alex Mitriță a anunțat: "O să intrăm în istorie! Sunt sigur că va fi o atmosferă ca pe vremuri, iar suporterii ne vor împinge de la spate spre marea victorie".
Care sunt ultimele vești din tabăra alb-albaștrilor:
- O mare surpriză! Florin Gardoș a reînceput antrenamentele ușoare, nu ar fi imposibil să fie în lotul de 18 duminică seară! În urmă cu patru săptămâni s-a accidentat la meciul cu Viitorul (3-3), leziune musculară la coapsă. Se credea la un moment că va ajunge din nou la o intervenție chirurgicală, până la urmă a scăpat și a dat din nou drumul la pregătiri.
- S-au vândut deja 7.000 de bilete numai la casele de la arena "Ion Oblemenco" și s-a mai deschis una specială la Arena Națională din Capitală, intrarea dinspre Pierre de Coubertin. Se vând tichete doar pentru peluza nord a oltenilor, în sectorul de 12.000 de locuri. Dar juveții susțin că vor avea fani și-n celelalte zone ale stadionului, estimând în jur de 20.000 de suporteri ai Științei.
- Fanii vor veni din Bănie și cu două trenuri speciale, s-au vândut până acum 800 de tichete, prețul unuia fiind de 35 de lei, dus-întors.
- După-amiază, de la ora 17:15, la baza sportivă din Luncă, jucătorii îi așteaptă pe suporteri pentru ultimele mesaje dinaintea finalei. Echipa va ajunge mâine în Capitală.
- Tiago Ferreira, Gustavo și Gică Craioveanu au vândut fanilor primele abonamente pentru sezonul viitor.
"Eu nu voi atinge trofeul, aștept, de ce să mă grăbesc? Sper să-l ating duminică seara, după ce-l voi câștiga pe teren"
Devis Mangia, antrenor U Craiova"Știm că vor fi mii și mii de suporteri la meci care vor ține cu Universitatea. Probabil, dacă se juca în Bănie, se umplea stadionul de 30.000 de locuri. Oricum, vrem să câștigăm, ca să jucăm și Supercupa, sperăm acasă, la Craiova"
Alexandru Mitriță, atacant U Craiova
{{text}}